Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Sorin Grindeanu, despre candidatura Gabrielei Firea pe listele PSD Bacău: Nicidecum faptic să se întâmple

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 7 octombrie 2020 Etichete: , , , , ,

Sorin Grindeanu, prim-vicepreședintele PSD, susține că oferta pe care Gabriela Firea a primit-o din partea organizației social-democrate din Bacău pentru a candida la parlamentare pe listele acestora ar fi, mai mult, o mulțumire pentru implicarea fostului primar al Capitalei în campania electorală pentru alegerile locale din județ.

Sorin Grindeanu susține că Gabriela Firea este candidatul PSD București pentru alegerile parlamentare, filială pe care aceasta o conduce.

Prim-vicepreședintele PSD a declarat că nu există nicio posibilitate ca fostul primar al Capitalei să candideze pentru un loc în Parlament din partea organizației din Bacău.

Doamna Firea, din câte ştiu eu, e din Bacău. Doamna Firea, discutând azi cu Dragoş (Benea – n.r.) mi-a spus că s-a implicat mult în campania de la Bacău, a făcut filmuleţe de susţinere, le-a transmis şi aşa mai departe. Sigur că doamna Firea este preşedinte PSD Bucureşti, a şi fost anunţată de preşedintele partidului că va deschide lista la Bucureşti. Adică nuanţele… oferta, cum am văzut-o eu, era una prin care îi mulţumea implicării doamnei Firea în campania de la Bacău, nicidecum faptic să se întâmple. Doamna Firea a fost anunţată de Marcel Ciolacu, în urmă cu o zi sau două, că va deschide lista la Bucureşti şi e normal să facă acest lucru”, a precizat Sorin Grindeanu, la o conferinţă de presă.

CITEȘTE ȘI: Gabriela Firea, dorită de PSD Bacău pe lista de candidaturi pentru alegerile parlamentare

Context

Președintele PSD Bacău, Dragoș Benea, susține că și-ar dori ca Gabriela Firea, originară din acest oraș, să candideze pe listele organizației locale a social-democraților pentru alegerile parlamentare.

„Aș fi onorat, în calitate de președinte al PSD Bacău, ca echipa de parlamentari ai organizației județene, la apropiatele alegeri generale, să fie deschisă de băcăuanca Gabriela Firea! Doamna Firea ne-a sprijinit în campania pentru alegerile locale și am convingerea că o parte importantă din victoria noastră, împotriva dreptei unite, i se datorează cu prisosință, cu atât mai mult cu cât în județul Bacău, caz singular între județele din țară, PSD a fost – cu adevărat – singur împotriva tuturor. Sprijinul ferm și prompt primit din partea Gabrielei Firea ne onorează ca organizație și este o dovadă în plus că băcăuanii sunt întotdeauna uniți, indiferent de distanțele care îi separă”, a scris pe Facebook Dragoș Benea.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *