Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Birchall o acuză pe Firea că folosește ilegal de banii publici: Pagina mea de Facebook a fost invadată de conturi false care aveau „misiunea specială” să mă denigreze / Acești postaci duc la Primăria Capitalei

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Justitie Politic Stirile zilei , at 8 iunie 2020 Etichete: , , , ,

Fostul ministru PSD al Justiției, Ana Birchall, o acuză pe Gabriela Firea că-i plătește din banii publici pe unii angajați ai Primăriei Capitalei pentru a o denigra pe Facebook. Birchall susține că sunt conturi false create care deturnează în mod intenționat atenția opiniei publice de la informațiile importante.

„Am observat că, de la o vreme, pagina mea oficiala de Facebook a fost invadată de diverși postaci cu conturi false care aveau „misiunea specială” să mă denigreze și să deturneze atenția de la informațiile importante pentru opinia publică. Am avut curiozitatea să văd și eu cine sunt acești troli. Și… surprize, surprize! Inteleg că acești postaci cu conturi false duc direct la Primăria Capitalei! Șoc și groază! Parcă nu-mi venea să cred… am verificat și răsverificat. Rezultatul – același, fără putință de tăgadă!”, a scris Birchall, pe pagina sa de Facebook.

Ana Birchall i-a cerut primarului Capitalei să dea explicații în regim de urgență.

„Doamna Primar General Firea, vă solicit public să confirmați și să explicați în regim de urgență – deoarece cheltuirea banilor publici este o informație de interes public – dacă în fișa postului acestor angajați ai Primăriei Capitalei este ca în timpul serviciului să desfășoare activități cu iz politic în beneficiul dvs., direct, ca de pildă invadarea paginilor diverselor persoane publice față de care nu aveți o simpatie deosebită, pentru ca aceștia să fie atacați și denigrați și pentru a deturna discuțiile de la teme extrem de importante – ca de exemplu cele privind justiția. Vă învederez faptul că aceste acțiuni și complicități sunt infracțiuni prevăzute de Codul Penal și de Procedură Penală și tocmai de aceea este imperios necesar ca Dvs .personal să clarificați cât mai repede aceste aspecte”, a mai spus fostul ministru al Justiției.

Birchall a mai solicitat autorităților legale competente „să se sesizeze din oficiu, tot în regim de urgență, dat fiind că vorbim aici de folosirea banului public în alte scopuri decât cele prevăzute de lege”.

„Mulțumesc din suflet cititorilor paginii mele care mi-au indicat această „ispravă” a doamnei Primar General și îi rog totodată pe toți prietenii de aici de pe Facebook, în special pe cei pricepuți în IT, să continue să-mi semnaleze astfel de derapaje. Nu mai putem tolera jaful din banii publici”, a mai afirmat Birchall.

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] There you will find 26917 additional Info to that Topic: mainnews.ro/birchall-o-acuza-pe-firea-ca-foloseste-ilegal-de-banii-publici-pagina-mea-de-facebook-a-fost-invadata-de-conturi-false-care-aveau-misiunea-speciala-sa-ma-denigreze-acesti-postac…

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *