Tuesday, July 5, 2022
Jurnalism corect


Șoferița care a accidentat mortal două fete în București, eliberată a doua oară / UPDATE: Femeia va fi anchetată pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 2 martie 2021

UPDATE Femeia în vârstă de 56 de ani va fi anchetată pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și ucidere din culpă, a anunțat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

În urma analizelor, anchetatorii au constatat că șoferița ar fi avut, în momentul accidentului, o alcoolemie de peste 0,8 g‰.

Procurorii vor contesta decizia judecătorului de a o plasa pe femeie sub control judiciar.

Știrea inițială

Femeia de 56 de ani care a accidentat mortal în cartierul Andronache din București două fete de 6 și 21 de ani va fi plasată sub control judiciar, după ce Judecătoria Sectorului 2 a respins cererea de arestare preventivă.

Șoferița a fost reținută, luni, pentru 24 de ore, de polițiștii Brigăzii Rutiere, după ce rezultatele analizelor realizate la Institutul de Medicină legală arătau că aceasta consumase alcool înaintea tragediei, având o alcoolemie de 0,67 g/l în sânge.

Femeia a mai fost audiată în cursul serii de sâmbătă spre duminică pentru 3 ore, fără să fie reținută. Ulterior, aceasta a fost chemată luni pentru a da din nou explicații în fața anchetatorilor.

În urma accidentului, polițiștii au deschis un dosar de ucidere din culpă.

Redăm, în totalitate, comunicatul emis de parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2

„La data de 02.03.2021, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a dispus sesizarea Judecătorului de Drepturi și Libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 2 București cu privire la luarea măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile, față
de o inculpată cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, faptă prev. și ped. de art. 192 alin. 2 și 3 C.pen. și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. și ped. de art. 336 al. 1 C.pen, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen.

Din probele administrate până în acest moment în cauză, s-a reţinut în sarcina inculpatei faptul că:
La data de 27.02.2021, în jurul orelor 1535, a condus autovehiculul marca Mercedes Benz GLA pe Str. Fructelor din sectorul 2 al municipiului București, dinspre Str. Gherghiței către Str. Mențiunii, având în sânge o îmbibație peste 0,80 g‰, (întrucât conform buletinului de analiză toxicologică a prezentat o alcoolemie de 0,67 g‰ la data de 27.02.2021, ora 1805 și de 0,44 g%o la data de 27.02.2021, ora 1905), iar, când a ajuns la intersecția cu Str. Mențiunii, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe trotuarul din dreptul imobilului cu nr. 176, unde a accidentat  mortal două persoane vătămate, în vârstă de 6 și, respectiv, 20 de ani.

Judecătorul de drepturi și libertăți a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile începând cu data de 02.03.2021. Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București a formulat contestație la soluția dispusă.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”

CITEȘTE ȘI: SURSE Solicitări ignorate de autorități pentru limitare de viteză pe o stradă unde, în weekend, doi copii au murit loviți de o mașină / Șoferița ar fi fost băută în momentul tragediei

CITEȘTE ȘI: Primarul Sectorului 2: Eu și birocrația română suntem vinovați pentru moartea acestor fete

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW