Friday, December 9, 2022
Jurnalism corect


Societatea civilă din Moldova presează Guvernul să prioritizeze „Autostrada Unirii”

By Vîrban Robert , in Fara categorie , at 12 decembrie 2021

Forma actuală, lansată în dezbatere publică, a Planului Investițional pentru Transporturi, prin care sectorul montan Miercurea Nirajului – Leghin al Autostrăzii A8 Târgu Mureș – Iași – Ungheni a fost scos de facto dintre prioritățile Guvernului a stârnit revolta locuitorilor din regiunea Moldovei, cea mai săracă în privința rețelei de drumuri de mare viteză. 

Reprezentanții societății civile fac tot posibilul în aceste zile să-i convingă pe decidenți să reconsidere criteriile prin care „Autostrada Unirii” a ajuns să fie devansată la capitolul importanță de proiecte de drumuri aflate pe coridoare secundare, dar care străbat județe cu organizații politice foarte puternice.

În acest context, Asociația Împreună pentru A8 îi îndeamnă pe cetățeni să trimită Ministerului Transporturilor, până marți, 14 decembrie, când se termină perioada de dezbatere un text ce cuprinde argumentele organizației în favoarea finanțării Autostrăzii Unirii.

„Având în vedere Planul Investițional supus consultării publice până la data de 14.12.2021, va transmit următoarele observații:

1. Planul Investițional, în actuala formă, nu respectă o lege organică și prioritatea investițiilor definite în aceasta și Regulamentele UE, anume culoarele TEN-T Core, TEN-T Comprehensive și Drumuri Radiale.

2. Indicatorii și punctajele nu reflectă realitatea, nu sunt actualizate și prezintă abateri de la solicitările reale, cu mai mult de 300%, pentru indicatorii luați în calcul în cadrul documentului.

3. Solicit adoptarea actului normativ prin prioritizarea investițiilor în funcție de culoarele TEN-T Core urmare de culoarele TEN-T Comprehensive și ultimele investiții în drumurile radiale. Doar după asigurarea finanțării pentru toate culoarele TEN-T Core sa se aloce fondurile necesare execuției pentru proiectele din culoarele TEN-T Comprehensive si apoi pentru Drumurile Radiale.

4. Solicit alocarea, de îndată, a tuturor fondurilor necesare Autostrăzii Unirii – A8 și pentru a se asigura respectarea Legii 298/2018 și OUG 25/2020 astfel încât întreaga autostradă să fie dată în folosință până la data de 31 decembrie 2030, termen maxim prevăzut în legislația aflată în vigoare. Vă mulțumesc!” , este textul petiției pe care Împreună pentru A8 îi îndeamnă pe cetățeni să-l trimită Ministerului Transporturilor.

Context

În timp ce majoritatea românilor au început deja să își facă cumpărăturile pentru Crăciun, Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică o un document cu efecte majore pentru următoarea decadă – „Planul Investițional pentru dezvoltarea Infrastructurii de Transport 2020 – 2030”.

În acest Plan sunt cuprinse toate proiectele de infrastructură de transport pe care autoritățile române vor să le realizeze până în 2030, acestea având o valoare totală de 72,77 miliarde de euro. Din această sumă, finanțarea europeană estimată ar fi de 41,74 de miliarde (din care 13,06 de miliarde de euro ar fi fonduri externe, iar 28,68 ar fi contribuția maximă a bugetului de stat). Deficitul de 31,03 de miliarde de euro poate fi acoperit tot de la bugetul de stat, se arată în planul de investiții.

Prin urmare, necesarul de la buget ar fi de 59,71 miliarde euro, sumă care ar fi acoperită dintr-o alocare anuală de 2% din PIB pe domeniul transporturilor. Cum așa ceva este puțin probabil, dat fiind presiunea imensă cu care se confruntă bugetul României, de maxim interes devine modul în care vor fi ierarhizate proiectele de infrastructură.

Dacă la nivel declarativ toți politicienii sunt de acord ca Moldova să fie legată de Transilvania printr-o autostradă, Planul Investițional relevă cu totul altceva. Sectorul montan Miercurea Nirajului – Leghin al „Autostrăzii Unirii” A8 este plasat abia pe poziția 17 în ierarhia stabilită de Ministerul Transporturilor, fiind devansat de proiecte aflate pe coridoare secundare, cum este Autostrada Ploiești – Brașov, sau proiecte care nu au nici măcar un studiu de fezabilitate, vezi cazul Drumului Expres București – Giurgiu.

Sursa foto: Inquam Photos / Casian Mitu

 

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW