Sindicatul European al Educației susține greva generală a profesorilor din România
Uniunea Sindicatelor Europene din Educație (ETUCE) a transmis luni, 22 mai, o scrisoare către premierul României, Nicolae Ciucă, ministrul Educației, Ligia Deca, cât și către liderii sindicatelor reprezentative din Învățământ, pentru a se declara solidari cu profesorii intrați în grevă generală.
Sistemul de învățământ românesc este paralizat luni, 22 mai, când peste 3 milioane de elevi și studenți nu desfășoară ore și cursuri, din cauza unei greve generale declanșată de principalele sindicate din educație pe termen nedeterminat.
ETUCE, organizația care reprezintă 127 de sindicate din Educație, cu 11 milioane de membri, solicită condiții de lucru mai bune, o finanțare mai apropiată de media europeană în sectorul educației și salarii mai atractive pentru angajații din sistemul de educație.
Organizația susține că „politicile dezastruoase ale Guvernului în domeniul educației fac ca această acțiune de protest să fie inevitabilă”, deoarece „discuțiile inițiate de sindicate cu Ministerul de Educației pentru majorarea salariilor și îmbunătățirea condițiilor de muncă nu au fost finalizate, iar consultările cu partenerii sociali planificate pentru luna mai nu au avut loc”.
ETUCE solicită creșterea investițiilor publice în educație în România, menționând că bugetul total insuficient de doar 3,2% din PIB rămâne sub media UE și este al doilea cel mai mic din Europa.
„Pentru ca profesia de cadru didactic să devină o profesie atractivă pentru cadrele didactice cu înaltă calificare, trebuie să se asigure salarii decente pentru toți profesorii și cercetătorii, în conformitate cu principiul plății egale pentru muncă egală și muncă de valoare egală. Toți profesorii ar trebui să aibă cel mai înalt nivel de calificare și să fie plătiți corespunzător, adică nu mai puțin decât nivelul salarial echivalent al altor profesioniști care au calificări de nivel terțiar”, se arată în scrisoarea Uniunii Sindicatelor Europene din Educație.
ETUCE aduce în discuție și „importanța implementării programului de reformă România Educată”.
„Reiterăm importanța implementării depline a programului amplu de reformă “România Educată”, anunțat în urmă cu șapte ani și solicităm guvernului să se așeze la masa negocierilor pentru a negocia condiții de muncă mai bune și salarii decente”, a mai transmis ETUCE.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii