Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Sfânta Lumină de la Ierusalim ajunge azi în România UPDATE Slujbă de Înviere ca în Ucraina, la Catedrala din Iași

By news.ro , in Stirile zilei , at 23 aprilie 2022

UPDATE Patriarhia Română a anunțat că, în noaptea de Înviere, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, persoanele refugiate din Ucraina vor avea posibilitatea să participe la Slujba de Înviere oficiată în limba slavonă bisericească, aşa cum se slujeşte în Ucraina.

„Astfel, conform rânduielii, după ce vom primi la miezul nopţii lumina sfântă de la Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, credincioşii ucraineni vor putea participa apoi în incinta Ansamblului Mitropolitan la Slujba de Înviere oficiată în Biserica „Sfântul Gheorghe” – vechea Catedrală Mitropolitană, unde vor sluji părintele Dumitru Popescu, etnic român din Ucraina, şi părintele Vladislav Nedelcu, vorbitor de limbă slavonă şi slujitor la Biserica Talpalari din Iaşi.

După slujbă, aceştia se vor putea bucura de ospitalitatea românească, conform tradiţiei pascale. Dealtfel, în toate cele trei puncte vamale de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Iaşilor (vămile Sculeni, Stânca Costeşti şi Rădăuţi Prut), unde se asigură în continuare permanenţa în vederea sprijinirii persoanelor refugiate din Ucraina, în perioada pascală vor fi oferite, pe lângă cele de strictă necesitate, şi produse tradiţionale”, conform unui comunicat al Patriarhiei.

Știrea inițială

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 23 aprilie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezente la Aeroportul Internaţional „Henri Coandăi”.

„Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 23 aprilie 2022, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, şi va fi oferită, ca întotdeauna, delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la Aeroportul Internaţional Otopeni”, a transmis Patriarhia.

Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii.

În aceeaşi seară, în intervalul orar 19:30 – 20:30, va avea loc pe Colina Bucuriei procesiunea primirii Sfintei Lumini de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la Catedrala Patriarhală.

Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim sâmbătă va fi trimisă pentru prima dată și comunităților din Ucraina și Republica Moldova.

Pe aeroportul din Suceava, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul va fi prezent, sâmbătă, de la ora 20.00, împreună cu delegația Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, primind, după tradiție, Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim, transmite Patriarhia Română,

Aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim a fost iniţiată de Patriarhul Daniel în 2009.

Foto: Inquam Photos / Lavinia Cioaca

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW