Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Senatorul Vergil Chițac, depistat pozitiv cu virusul Covid-19 la începutul lunii martie, a fost externat/ Liberalul, plasat 14 zile în carantină

By Madalina Balaceanu , in Politic Stirile zilei , at 7 aprilie 2020 Etichete: , , ,

Senatorul PNL, Vergil Chițac, infectat cu coronavirus la jumătatea lunii martie, a fost externat, după ce două teste pentru Covid-19 au avut rezultat negativ.

Senatorul PNL de Constanța a fost plasat în carantină pentru 14 zile. Informațiile au fost confirmate pentru mainnews.ro de senatorul liberal.

Pe 13 martie, liberalul, soția și asistentul acestuia au fost depistați pozitiv cu coronavirus. În perioada 17-19 februarie, bărbatul a participat la o reuniune NATO la Bruxelles, iar pe 6 martie Secretariatul general al Adunării NATO a anunțat că unul dintre membrii delegației franceze a fost depistat pozitiv cu Covid-19.

Pe 9 martie, senatorul a luat parte la ședința BPN al PNL, unde au fost prezenți aproximativ mai mulți parlamentari, dar și premierul Ludovic Orban. După ce a stat mai multe zile în autoizolare la Vila Lac 1 și după două teste negative pentru Covid-19, prim-ministrul a ieșit din izolare, însă alți trei participanți la BPN au fost testați pozitiv: deputatul Lucian Heiuș, primarul Devei, Florin Oancea și administratorul public al orașului, Adrian David Nicolae.

Procurorii de la Parchetul General s-au autosesizat și au deschis dosar penal în cazul senatorului PNL, Vergil Chițac, pentru zădărnicirea combaterii bolilor, după ce acesta nu a intrat în autoizolare la domiciliu la revenirea în țară și a infectat mai multe persoane cu COVID-19.

Comunicatul Parchetului General

Biroul de informare şi relaţii publice este abilitat să comunice următoarele:

În cursul zilei de astăzi, procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație, în temeiul art. 292 din Codul de procedură penală, s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prevăzută de art. 352 din Codul penal, în cauza privind un membru al Senatului României care a participat la mai multe întâlniri oficiale și private ulterior intrării în contact cu o persoană infectată cu virusul Covid-19.

Menționăm că măsurile dispuse în prezenta cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție.

Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW