Sunday, November 24, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Șeful interimar al DNA reclamă lipsa de personal: Avem un deficit de 30 de procurori

By Madalina Balaceanu , in Justitie Stirile zilei , at 8 octombrie 2019 Etichete: , , ,

Procurorul-șef interimar al Direcției Naționale Anticorupție, Călin Nistor, susține că principala problemă a instituției este legată de personal, având în vedere că DNA-ul are un deficit de 30 de procurori.

„Principala problemă a DNA-ului, în ultima perioada, este legată de personal. Noi avem un deficit de vreo 30 de procurori. O altă problemă este legată de modificările succesive ale pachetului de legi pe Justiție”, a declarat Călin Nistor la Parchetul General.

Nistor a mai spus că o altă problemă a instituției pe care o conduce este legată de vechime, care a fost majorată la 10 ani pentru accesul în funcția de procuror DNA, iar în aceste condiții, un procuror are deja grad de Curte de Apel la 10 ani și „este puțin atractiv să vină să lucreze în cadrul DNA, în condițiile volumului mare de muncă a DNA”, a mai spus procurorul-șef.

De mai bine de un an, DNA are conducere interimară, activitatea instituției fiind, cel puțin public, mai redusă. Situația este similară și la parchetul general, acolo unde, din luna mai, interimar este Bogdan Licu. Premierul i-a transmis un semnal ministrului Justiției, în iulie, menționând că interimatele nu dau legitimitate și că cele două posturi ar trebui ocupate. Și magistrații consideră că numirile ar trebui făcute cât mai curând.

Dăncilă vrea legitimitate la DNA și la Parchetul General

Viorica Dăncilă a declarat, în urmă cu trei luni, că este necesar să se facă numiri în funcţiile de procuror general al României şi şef al DNA, menţionând că interimatele nu dau legitimitate.

„Cred ca acest lucru trebuie făcut (n.r. ), nu putem merge cu interimate. Când vrei să dai legitimitate unui post nu trebuie să ai interimar, cred ca si aici trebuiesc făcute toate demersurile”, a declarat Viorica Dăncilă în iulie.

Foto: Mediafax

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW