Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Șefii Black Cube, condamnați cu suspendare în dosarul spionării Laurei Codruța Kovesi

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 20 martie 2022

Șefii agenției internaționale de business intelligence și consultanță strategică, Black Cube – Dan Zorella, Avi Yanus şi Gal Farchi – au fost condamnați de Tribunalul București la 2 ani și 11 luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 3 ani, fiecare, în dosarul spionării fostei șefe DNA, Laura Codruța Kovesi.

Adițional, cei trei șefi ai Black Cube vor fi nevoiți să presteze muncă în folosul comunității la una dintre următoarele instituții: Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București sau la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Protecției Copilului Sector 1.

Aceștia sunt obligați: „- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bucureşti, la datele fixate; – Să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; -să comunice schimbarea locului de muncă și să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență”.

Totodată, instanța a confiscat suma totală de 115.000 de lire sterline de la Dan Zorella și Avi Yanus.

Decizia Tribunalului București vine în urma unui acord de recunoaștere a vinovăției încheiat cu procurorii DIICOT, potrivit portalului instanței.

Cei trei șefi ai Black Cube au fost acuzați de constituire a unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, fals informatic, operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice şi violarea secretului corespondenţei.

În anul 2016, doi angajați ai firmei de securitate israeliene Black Cube au fost prinși la București în timp ce încercau să acceseze emailurile și să spargă alte comunicații ale fostei șefe DNA, Laura Codruța Kovesi și ale familiei acesteia.

Doi dintre angajații companiei Black Cube, Ron Weiner și David Geclowicz, și-au recunoscut fapta și au primit sentințe cu suspendarea executării.

Procurorii DIICOT l-au reținut, la câteva luni distanță, pe fostul ofițer SRI, Daniel Dragomir, condamnat între timp într-un alt dosar, fiind acuzat că el ar fi dat 1 milion de euro pentru spionarea fostului procuror șef DNA.

CITEȘTE MAI MULTE AICI: Ancheta spionării lui Kovesi continuă și după trimiterea în judecată a lui Daniel Dragomir: disjungere în cazul beneficiarilor operațiunii, rămași neidentificați | Cum erau alese țintele | Fostul ofițer SRI ar fi continuat demersul și după arestarea executanților

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *