Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Șefa ÎCCJ, mesaj de Ziua Justiției: Observăm cu toții în prezent o tendință de polarizare a sistemului judiciar

By Vîrban Robert , in Justitie Stirile zilei , at 4 iulie 2021

În mesaj transmis cu ocazia Zilei Justiției, sărbătorită anul în prima duminică a lunii iulie, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Corina Corbu a remarcat tendința de polarizare a sistemului judiciar și a lansat un apel de cooperare.

Redăm mesajul transmis de Corina Corbu

Începând într-o notă personală, doresc să îmi exprim respectul și considerația pentru activitatea judecătorilor Înaltei Curți, care își îndeplinesc misiunea constituțională de a rămâne un bastion de echilibru, probitate și competență profesională chiar și în ipotezele în care se confruntă cu situații de mare încărcătură profesională, dar, deopotrivă, emoțională și umană.

De asemenea, în numele instanței supreme, dar și în calitate de reprezentant al puterii judecătorești în Consiliul Superior al Magistraturii, îmi revine onoarea de a transmite aprecierea și respectul nostru față de toți colegii judecători din cadrul celorlalte instanțe judecătorești. Faptul că serviciul public al justiției a rămas funcțional, iar activitatea judiciară a revenit în prezent la parametri relativ normali se datorează în cea mai mare măsură conștiinței și seriozității profesionale, precum și dedicației față de profesie pe care ați demonstrat-o întotdeauna.

Nu înseamnă însă că această perioadă tristă pentru întreaga lume nu și-a lăsat urmele și asupra sistemului judiciar, agravând dificultățile și problemele preexistente. Vă invit însă ca astăzi să reținem mai degrabă oportunitățile decât neajunsurile, să ne orientăm spre posibilitățile de a progresa mai puțin decât spre deplângerea dificultăților cu care ne confruntăm.

Accelerarea procesului de digitalizare reprezintă probabil cel mai mare progres înregistrat în această perioadă de către sistemul judiciar și aș dori astfel să transmit un salut special instanțelor care, cu pasiune și resurse materiale modeste, au constituit ”motorul” intrării sistemului judiciar în era digitală – Tribunalul Arad, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Bacău,

Tribunalul Argeș sunt poate cele mai evidente exemple și îmi prezint anticipat scuzele celor pe care, poate, i-am uitat. Pentru eficiența sistemului judiciar, pentru respectarea dreptului de apărare al părților și a celui privind soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, digitalizarea poate produce efectele pe care în plan economic le-a adus

Revoluția industrială, iar continuarea demersurilor în această direcție este esențială, sub condiția evidentă a subordonării noilor progrese tehnologice valorilor fundamentale și imuabile ale sistemului judiciar dintr-un stat de drept – oralitatea, nemijlocirea, respectarea dreptului la apărare și a celorlalte drepturi fundamentale. În doar câteva zile, instanța supremă va prezenta la rândul său forma definitivă a propriei sale strategii de digitalizare, pentru o justiție mai modernă și mai eficientă, în interesul cetățeanului.

În altă ordine de idei, observăm cu toții în prezent o tendință de polarizare a sistemului judiciar (care urmează poate polarizarea societății în ansamblu) pe teme legate de organizarea judiciară sau de modul de funcționare a sistemului judiciar. Vă invit însă ca măcar începând de astăzi să vedem mai degrabă aspectele care ne unesc decât pe cele care ne dezbină. Împărtășim aceleași valori și avem aceleași obiective legate de progresul sistemului judiciar, iar, din această perspectivă, aspectele asupra cărora suntem divizați apar ca fiind prea puțin încărcate cu importanța care li se acordă uneori.

Nu e nici nevoie și nici nu ar fi sănătos să vorbim totdeauna pe o singură voce, pluralitatea de idei, chiar confruntarea între acestea sunt modalități de a merge înainte, însă vă invit să fim mai transparenți în comunicarea publică și să arătăm societății că avem în sistemul judiciar o multitudine de obiective strategice comune, mult mai importante decât chestiunile care ne separă, și că acestea nu sunt doar cele legate de statutul profesiei noastre.

Parafrazând un emblematic președinte american, vă invit să reflectăm mai puțin la împrejurarea că poate uneori societatea nu apreciază profesia noastră la justa ei valoare socială și să ne concentrăm mai degrabă la ce putem face – mai mult, mai bine și cu mai mare celeritate -, pentru a servi societatea din care facem parte.

Fiind chemată să soluționeze conflictele din societate, justiția nu va fi niciodată cea mai populară dintre activitățile umane, una dintre părți va fi mereu, inevitabil, nemulțumită. Justiția are nevoie mai mult ca oricând de echilibru și de o anumită rezervă cu privire la intensitatea unor reacții exprimate public, fie și măcar în privința acelora exprimate din interiorul propriei noastre profesii, astfel încât dezbaterea și chiar critica profesională, de altfel pe deplin acceptabile, să nu fie înlocuite de epitete sau comparații complet nepotrivite, menite doar să impresioneze sau să capteze bunăvoința unui anumit auditoriu.

În sfârșit, pentru că, după părerea mea, una dintre cele mai mari realizări naționale este faptul că instanțele noastre sunt deopotrivă instanțe constituționale și instanțe europene, dând eficiență în mod direct, în activitatea lor de zi cu zi, atât normelor din legea noastră fundamentală, cât și dreptului Uniunii Europene, aș dori să îndrept aceleași urări de bine și de reușită profesională către judecătorii Curții Constituționale, dar și către judecătorii români din cadrul instanțelor internaționale.

Închei prin a mulțumi avocaților, procurorilor, magistraților-asistenți, personalului auxiliar de specialitate din instanțe și parchete, membrilor celorlalte profesii juridice, dar și instituțiilor publice și organizațiilor de drept public și privat fără de care înfăptuirea justiției nu ar fi posibilă.

Reiterez ceea ce am mai arătat și cu altă ocazie – chiar dacă în sala de judecată există o ierarhie clară, instituită în vederea asigurării ordinii și solemnității ședinței, aceasta nu înseamnă că există roluri principale și roluri secundare – toți participanții la o ședință de judecată au atribuțiile și rolul lor esențial, fără de care nu s-ar putea realiza scopul actului de justiție.

De aceea, din partea noastră a judecătorilor trebuie să existe cea mai deplină deschidere și cel mai profund respect față de toate celelalte profesii juridice și invit reprezentanții lor să lucrăm împreună pentru o justiție mai transparentă și cât mai apropiată de cetățean. La Mulți Ani de Ziua Justiției și vă doresc tuturor un an mai liniștit și mai senin decât cel care a trecut de la ultima astfel de celebrare!

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Here you will find 14093 additional Info on that Topic: mainnews.ro/sefa-iccj-mesaj-de-ziua-justitiei-observam-cu-totii-in-prezent-o-tendinta-de-polarizare-a-sistemului-judiciar/ […]

  • … [Trackback]

    […] Info on that Topic: mainnews.ro/sefa-iccj-mesaj-de-ziua-justitiei-observam-cu-totii-in-prezent-o-tendinta-de-polarizare-a-sistemului-judiciar/ […]

  • … [Trackback]

    […] Here you will find 86452 additional Info to that Topic: mainnews.ro/sefa-iccj-mesaj-de-ziua-justitiei-observam-cu-totii-in-prezent-o-tendinta-de-polarizare-a-sistemului-judiciar/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More Info here on that Topic: mainnews.ro/sefa-iccj-mesaj-de-ziua-justitiei-observam-cu-totii-in-prezent-o-tendinta-de-polarizare-a-sistemului-judiciar/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More on to that Topic: mainnews.ro/sefa-iccj-mesaj-de-ziua-justitiei-observam-cu-totii-in-prezent-o-tendinta-de-polarizare-a-sistemului-judiciar/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW