Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ședință de mobilizare la PSD Constanța: „Capete în gură și pe ei! Puși pe bătaie”

By Andreea Traicu , in Politic Stirile zilei , at 21 iunie 2019 Etichete: ,

Aspirant la o funcție de conducere in PSD, Felix Stroe, liderul de la Constanța, mobilizează activul de partid, debusolat în urma alegerilor din 26 mai, potrivit unei înregistrări din timpul unei ședințe de filială, intrată în posesia publicației ordinea.ro.

„Puși pe bătaie! Și n-o să ne întoarcem obrazul celălalt ca-n spusa aia a lui Matei (evanghelistul – n.r.), ci (dacă ni se spune – n.r.) ”Ba a mă-tii” (vom răspunde) ”Ba a mă-tii”. Scuzați-mă doamnelor! Și vă rog frumos și doamnelor să aveți atitudine bărbătească: capete în gură, și pe ei! Corect? Capete în gură, și pe ei! M..e PSD? (răspundem – n.r.:) M…e USR! M..e PNL! Așa trebuie să vă fie atitudinea. Sunteți măgari? Nu începem noi. Sunteți măgari? Vă spunem de zece ori mai mult ca voi”.

Felix Stroe caută explicații pentru rezultele slabe obținute de PSD la europarlamentare. El dă vina pe turismul electoral  și spune că situația este cel puțin ciudată. Este supărat și pentru că o parte din voturile PSD s-au dus la Pro Romănia.

”Suntem oameni care am trecut prin confruntări electorale. I-a apucat turismul atuncea pe toți. Și au făcut turism peste tot. Au făcut turism la Adamclisi, au făcut turism la Medgidia, au făcut turism la Vulturu. Au făcut turism, nene. I-a apucat turismul de murea lumea. 14%! Fraților, ce naiba, suntem copii? În primul rând, aceste rezultate, care ne mâhnesc, ne dor, sunt cel puțin ciudate, stranii, ca să nu mă exprim mai categoric” – a spus Stroe.

Felix Stroe, fost ministru al transporturilor in Guvernul Tudose, speră ca, la congresul partidului din 29 iunie, sa obțină funcția de secretar general, deținută până de curând de Codrin Ștefănescu.

Foto: ordinea.ro

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW