Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Securitatea regiunii Mării Negre, principalul obiectiv al României pentru Summit-ul NATO

By Dragomir Georgiana , in Politic Stirile zilei , at 7 iulie 2023 Etichete: , , , ,

Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării(CSAT) au aprobat obiectivele României pentru Summit-ul NATO de la Vilnius(Lituania), care se va organiza în perioada 11-12 iulie. Astfel, reuninea de la Vilnius va urmări, în principal, efectele războiului Rusia-Ucraina și modul în care NATO poate consolida strategia de apărare a Ucrainei. 

Preşedintele Klaus Iohannis va aduce din nou în prim-plan aspecte care ţin de securitatea regiunii Mării Negre, un subiect de interes strategic atât pentru România, cât şi pentru întreaga securitate euroatlantică, aşa cum a fost consacrat anul trecut la Summitul de la Madrid, tot la propunerea României.

„În cadrul CSAT, a fost subliniată importanţa Summitului NATO de la Vilnius în privinţa luării unor decizii suplimentare privind descurajarea şi apărarea pe Flancul Estic, de natură să marcheze o etapă importantă în ce priveşte adaptarea militară pe termen mediu şi lung şi care se referă la asigurarea forţelor, capabilităţilor, planurilor şi structurilor necesare unei Apărări Înaintate eficiente, coerente şi unitare pe întregul Flanc Estic. Acestea sunt decizii pentru care România lucrează constant şi care vor putea contribui la atingerea unui înalt nivel de securitate şi apărare pentru ţara noastră„, transmite Administrația Prezidențială.

Potrivit sursei citate, România este pregătită să contribuie la efortul aliat atât din postura de stat gazdă al unor structuri multinaţionale NATO, cât şi prin suplimentarea la 2,5% din PIB pentru Apărare, începând cu acest an.

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, va participa la Summit-ul NATO de la Vilnius, Lituania. Înainte de summit, Joe Biden va merge în Marea Britanie, iar după Summit va merge în Finlanda, scrie Reuters.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW