Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Sectorul 4 a publicat propriul regulament de funcționare a școlilor în contextul pandemiei de coronavirus

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 18 august 2020 Etichete: , ,

Primăria Sectorului 4 a anunțat că a creat propriul regulament de funcționare a școlilor în contextul pandemiei de coronavirus, într-un comunicat postat pe site-ul Primăriei. Documentul a fost pus în dezbatere publică.

Regulamentul conține măsuri ce trebuie respectate de copii, părinți și cadre didactice, de la intrarea în școală, până la ieșirea din curtea instituțiilor.

„Pe lângă măsurile implementate deja în școlile din sectorul 4 (trasee bine delimitate de intrare și ieșire în/din școală, separatoare din plexiglas la fiecare bancă, reducerea numărului de bănci din fiecare sală de curs), Primăria Sectorului 4 va asigura toate materialele de protecție (kit sanitar), măști de protecție pentru copii, precum și biocide pentru dezinfecție”, se arată în comunicatul de presă postat de Primăria Sectorului 4.

În regulament sunt prezente măsurile ce trebuie luate în situația în care un copil este infectat cu virusul SARS-CoV-2, pașii ce trebuie urmați în funcție de fiecare scenariu în parte, precizări referitoare la momentul în care o școală ar trebui închisă, dar și atribuțiile celor implicați în procesul educațional.

Principiile generale care stau la baza măsurilor sunt :
– menținerea distanței fizice de cel puțin 1m, respectiv 4m2, pentru fiecare elev, cu excepția creșelor și grădinițelor;
– aplicarea măsurilor de bariere și ghidaje fizice;
– prevenirea aglomerării elevilor;
– curățarea și dezinfectarea spațiilor și echipamentelor;
– instruirea, informarea și comunicarea;
– protecția sănătății elevilor, cadrelor didactice și a întregului personal din unitatea de învățământ”, scrie în regulamentul propus de Primărie.

Accesul în instituțiile de învățământ ar urma să fie supravegheat de o echipă mixtă, formată dintr-un reprezentant al Poliției Locale Sector 4, diriginții claselor, profesorii sau învățătorii de la prima oră și coordonatorul de etaj.

De asemenea, fiecărui elev i se va lua temperatura la intrarea în unitatea de învățământ.

Regulamentul a fost trimis Ministerului Sănătății, Ministerului Educației și Ministerului Afacerilor Interne, pentru a-și putea exprima punctul de vedere, urmând să fie supus votului în Consiliul General.

„Sectorul 4 este pregătit pentru începerea noului an școlar. Putem asigura copiilor măști de protecție, viziere pentru profesori, substanțele necesare pentru dezinfecție și, în măsura în care va fi nevoie, vom putea să testăm toți copiii și întreg personalul școlilor din sectorul nostru. Ce este însă foarte important pentru mine ca medic și ca tată în primul rând, este faptul că urmare a regulamentului, vom ști cu siguranță, fiecare dintre noi, ce avem de făcut în perioada următoare. Iar acest lucru înseamnă responsabilitate! Este important să colaborăm și să lăsam deoparte toate animozitățile când este vorba despre o problemă de sănătate atât de importantă”, a declarat Daniel Băluță, Primarul Sectorului 4.

Sursă foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *