Ce spun Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă despre ancheta care îi vizează
În urma solicitării DNA pentru ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, în dosarul legat de achizițiile vaccinurilor împotriva COVID-19, au apărut și primele reacții.
Într-o postare pe Facebook, Vlad Voiculescu a declarat joi seară: „Reamintesc că vaccinarea anti-COVID a fost în subordinea premierului în perioada pandemiei, nu a ministrului Sănătății (…) alocările de cantități pentru statele membre au fost stabilite în cadrul unui contract comun de achiziție al Comisiei Europene cu furnizorii, în principal pe criteriul populației”.
Fostul ministru al Sănătății arată cu degetul înspre fostul premier, Florin Cîțu: „Deciziile privind achiziția de vaccinuri au fost luate exclusiv de premierul de la acea vreme. Există înregistrări ale ședințelor de guvern și documente care probează că premierul și-a asumat aceste decizii”, a declarat acesta, făcând referire și la dovezi în acest sens.
Mai mult, Vlad Voiculescu reia acuzația conform căreia a fost dat afară din Guvern din cauza dezacordurilor cu cei care aveau în coordonare vaccinarea (n.r. Valeriu Gheorghiță, Nicolae Ciucă și Florin Cîțu): „ (…) nu am fost de acord cu toate deciziile luate de cei care aveau în coordonare vaccinarea (ex: prioritizarea “specialilor”, centrele secrete pentru “speciali”, falsificarea indicatorilor, comunicarea campaniei de vaccinare etc.) și este de notorietate că am fost și dat afară din guvern pentru asta”.
Voiculescu pune ancheta DNA pe seama alegerilor electorale de anul viitor: „Sunt desigur semne de întrebare, cum o decizie executivă unde nu cunosc să existe vreo urmă sau vreun element de corupție și care nici măcar nu îmi aparține, face înainte de o campanie electorală subiectul unei acțiuni penale”.
„Am acționat în cele trei luni ca ministru cu cinste, punând mereu pe primul loc viața și sănătatea oamenilor”, a transmis acesta.
Reacția Ioanei Mihăilă
Ioana Mihăilă a declarat joi, pentru G4 Media: „am văzut cererea procurorilor în presă, nu știu ce conține. Este evident că instituțiile abilitate au tot dreptul să investigheze fapte sau decizii care au legătură cu banii publici și le stau la dispoziție pentru lămurirea oricărei situații care are legătură cu funcțiile publice pe care le-am ocupat”.
În prezent, Vlad Voiculescu este președintele USR și candidat la europarlamentare, ocupând locul doi pe listă, iar Ioana Mihăilă face parte din formațiunea REPER.
Comentarii