Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

PMB îl contrazice pe Nelu Tătaru în privința stimulentului pentru medici: Spitalele din subordine au trimis informațiile necesare

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 14 mai 2020 Etichete: , ,

Primăria Municipiului București îl contrazice pe ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, după ce a pus că nu a primit de la niciun spital lista cu personalul medical care se califică pentru plata stimulentului de 2.500 de lei, pentru implicarea în tratarea pacienților cu Covid-19.

Potrivit PMB, cele trei spitale din subordinea sa au transmis Ministerul Sănătății informațiile cerute pentru ca bonusul să fie acordat.

„Respingem ferm acuzațiile ministrului Sănătății și informăm opinia publică de faptul că cele trei spitale din subordinea ASSMB care au fost desemnate COVID-19 sau suport COVID-19 au transmis către Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) situațiile cu toate informațiile necesare, după cum urmează: Spitalul Clinic Colentina – la data de 07.04.2020, Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș” – la data de 21.04.2020 și Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila” – la data de 08.05.2020!”, se arată în comunicat.

Conform unui comunicat al PMB, după apariția Ordonanței 43/2020, care la art. 8 reglementează stimulentul de risc medical, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) a informat spitalele din subordine – cele care au fost desemnate COVID-19 sau suport COVID-19 – asupra posibilității acordării acestui stimulent pentru personalul implicat direct în activități ce contribuie la combaterea pandemiei.

„Astfel, prin decizii ale managerilor celor trei spitale vizate – Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, Spitalul Clinic Colentina și Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila” – au fost stabilite persoanele care au dreptul să beneficieze de stimulentul financiar de 2.500 de lei brut/lună. În conformitate cu procedura de decontare, raportat la dreptul acordat, spitalele au transmis către Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) situațiile cu toate informațiile necesare. Precizăm că, așa cum prevăd reglementările în vigoare, sumele urmează a fi plătite de către spitale abia după ce sunt decontate de către CNAS”, mai spune Primăria Capitalei. 

Contex

Niciun spital din țară nu a trimis lista cu numele cadrelor medicale care se califică pentru plata stimulentului de 2500 de lei brut, a anunțat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, la Europa FM.

„Așteptăm nominal listele prezentate de conducătorii unităților sanitare. N-am primit de la niciun spital. Așteptăm să se facă nominalizarea. Încă sunt discuții la aceste spitale, care sunt persoanele. Noi am creat un cadru legislativ prin care să putem plăti, bonifica, acești oameni care au lucrat. Mai rămâne să știm și care sunt acești oameni. N-avem la nivel central de unde să știm”, a declarat Nelu Tătaru.
Nelu Tătaru s-a arătat nemulțumit de modul în care sunt conduse spitalele, motiv pentru care spune că a solicitat prelungirea coordonării acestor instituții de Ministerul Sănătății.

Tocmai, faptul pentru care am cerut prelungirea coordonării de către Ministerul Sănătății a spitalelor din administrațiile publice locale arată faptul că ne sâcâie, fiindcă trebuie făcută ordine și la nivelul spitalelor. Cât vom avea management pus pe alte criterii decât cele medicale sau manageriale, vom avea aceste situații.

De asemenea, ministrul spune că unii angajaţi au reclamat la minister întârzierea plăţilor sau includerea pe liste a unor persoane care nu ar avea, în mod normal, acest drept.

Stimulentul a fost adoptat de Guvern după propunerea preşedintelui Klaus Iohannis la jumătatea lunii martie.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *