Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Șase miliarde de euro pentru Sănătate, aprobate prin Ordonanță de Urgență. Ce beneficii vor avea pacienții

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 8 iunie 2023 Etichete: , , , ,

​Guvernul a aprobat, joi, 8 iunie, o Ordonanţă de Urgenţă(OUG) privind principiile de funcţionare ale programului operaţional pentru sănătate, prin care se alocă resurse de până la șase miliarde de euro în următorii ani, a anunţat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. El a precizat că acest program răspunde multor necesităţi, inclusiv în domeniul combaterii şi controlului cancerului.

Potrivit actului normativ, suma de șase miliarde de euro nu are un termen precis de alocare sau o tranșă anuală, însă, guvernanții spun că această valoare este „baza” pentru stabilirea obiectivelor medicale în următoarea perioadă. Totodată, spitalele pot depune proiecte de finanțare, plecând de la această sumă alocată Sănătății.

„Acest program răspunde multor necesităţi, nu doar cele legate de investiţiile în asistenţa medicală spitalicească, inclusiv în domeniul combaterii şi controlului cancerului, pentru că reprezintă o sursă de finanţare de câteva sute de milioane euro în dezvoltarea centrelor ambulatorii care pot să facă screening-ul şi diagnosticul cancerului, dezvoltarea laboratoarelor de anatomie patologică şi de genetică. Sunt multe investiţii în domeniul oncologiei care pot să se desfăşoare în următorii ani. Acesta este scopul acestui program”, a precizat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, după ședința Guvernului de joi, 8 iunie.

Alexandru Rafila spune că totalul cheltuielilor Ministerului Sănătăţii şi Fndului Național pentru Asigurări Sociale de Sănătate se ridică la peste 74 miliarde de lei,  în 2023, faţă de peste 70 de miliarde în acest an. Totodată, de la 1 iulie ac, pacienții din România ar urma să beneficieze de mai multe servicii medicale decontate de stat, inclusiv în regim ambulatoriu. Mai multe detalii, puteți citi aici.

Sursă foto: Inquam Photos / Mircea Manole

 

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW