Șapte membri cer sesizarea CCR: Viorica Dăncilă, acuzată că a încălcat grav independența puterii judecătorești
Șapte membri ai CSM o acuză pe Viorica Dăncilă că, prin declarațiile făcute în fața parlamentarilor PSD, a afectat independența justiției. Ei cer șefei CSM să sesizeze Curtea Constituțională, acuzînd-o pe Viorica Dăncilă că a încălcat independența puterii judecătorești . Magistrații susțin că, prin afirmațiile făcute, premierul și-a asumat atribuții care nu îi revin ci aparțin altor instituții, respectiv CSM și Înalta Curte de Casație și Justiție.
În urmă cu două zile, aflată la o întâlnire cu parlamentarii PSD, Dăncilă a încercat să îi convingă să rămână de partea ei, spunându-le că miza rămânerii la guvernare nu este neapărat funcția de prim ministru ci dosarele care urmează să fie instrumentate dar și funcționarea Secției Speciale.
„Miza nu este neapărat un post de prim-ministru. Mizele sunt mult mai mari. Mizele sunt legate de dosare, de Secția Specială, de numirea procurorilor. Sper că nu vreți să ne întoarcem… și mulți din această sală știu la ce m-am referit. De fapt, asta este miza. Nu vă imaginați că au ca și miză ocupare unor posturi de miniștri pentru care nu au nici un program. Ce să pună în loc? Ce să facă?”, a declarat Viorica Dăncilă în respectiva ședință, potrivit Newsweek.ro
Cei șapte magistrați – trei judecători și patru procurori – o acuză pe Viorica Dăncilă că a „afectat grav” independența autorității judecătorești, dar și principiul separației puterilor în stat.
„În primul rând, prin afirmația că menţinerea la guvernare a unui partid politic şi rămânerea în fiinţă a Guvernului României au ca miză – chiar mai mare decât înalta demnitate de Prim ministru- dosarele (judiciare), secţia specială şi numirea procurorilor, doamna prim-ministru şi presedinte al Partidului Social Democrat ştirbeşte în mod grav independenţa autorităţii judecătoreşti, principiu care presupune cu necesitate ca gestionarea dosarelor judiciare, respectiv înfăptuirea justiţiei să se facă în mod liber, având ca unic temei legea, de către magistraţi independenţi şi făra a depinde în vreun fel de un anume guvern în funcţiune sau de un anume partid care să formeze majoritatea parlamentară care îl susţine.
Reamintim că principiul separaţiei puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituţia României, este o valoare democratică fundamentală, iar declaraţiile doamnei Viorica Dăncilă îi afectează substanţa într-un mod inacceptabil”, se precizează în comunicatul magistraților.
Afirmațiile Vioricăi Dăncilă au fost făcute în contextul apropiatei moțiuni de cenzură, ea încercând. în acest fel, să îi convingă pe social-democrați de pericolele care ar exista prin venirea unui alt Guvern la putere: desființarea Secției Speciale, numirea unor procurori șefi, dar și instrumentarea unor dosare penale care i-ar viza pe unii dintre ei. Toate acestea sunt considerate de magistrați imixtiuni grave în activitatea puterii judecătorești.
„De asemenea, numirea procurorilor în general şi numirea procurorilor SIIJ în special ar trebui să se facă fără vreo condiţionare din partea unui partid, guvern sau prim-ministru.
Discursul pare că vine în contradicție și cu tezele publice care au fost folosite pentru a justifica modificările aduse legilor justiției și stârneşte îngrijorări extreme cu privire la intenția de a subordona politic justiția.
Referirea la “Secţia Specială” (respectiv Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie) ca fiind miză a rămânerii la guvernare a partidului doamnei prim-ministru este extrem de alarmantă, mai ales în contextul retragerii unor căi de atac de către fostul conducător al acestei secţii în dosare vizând membri ai aceluiaşi partid”, susțin magistrații.
În acest context, se apreciază că premierul și-a arogat competențele CSM și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și se solicită șefei CSM sesizarea Curții Constituționale.
Mai jos, comunicatul integral al celor șapte magistrați:
Către
– Plenul Consiliului Superior al Magistraturii
– Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii
Subsemnaţii, membri aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii,
Solicităm de urgenţă:
1. Apararea independenţei Autorităţii judecătoreşti şi
2. Sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională între prim-ministrul României, doamna Dăncilă Viorica Vasilica, pe de-o parte, şi Autoritatea judecătoreasca prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii, pe de altă parte.
În concret, în data de 08.10.2019, la o sedinţă a parlamentarilor Partidului Social Democrat, doamna Viorica Vasilica Dancilă a afirmat între altele că miza rămânerii la guvernare a PSD “nu este neapărat un post de prim-ministru. Mizele sunt mult mai mari. Mizele sunt legate de dosare, de secția specială, de numirea procurorilor. Sper că nu vreți să ne întoarcem… și mulți din această sală știu la ce m-am referit.”
Înregistrările audio au fost preluate de presă şi difuzate în spaţiul public cu o intensitate deosebită, având în vedere calitatea doamnei prim-ministru si gravitatea afirmaţiilor.
1. În primul rând, prin afirmația că menţinerea la guvernare a unui partid politic şi rămânerea în fiinţă a Guvernului României au ca miză – chiar mai mare decât înalta demnitate de Prim ministru- dosarele (judiciare), secţia specială şi numirea procurorilor, doamna prim-ministru şi presedinte al Partidului Social Democrat ştirbeşte în mod grav independenţa autorităţii judecătoreşti, principiu care presupune cu necesitate ca gestionarea dosarelor judiciare, respectiv înfăptuirea justiţiei să se facă în mod liber, având ca unic temei legea, de către magistraţi independenţi şi făra a depinde în vreun fel de un anume guvern în funcţiune sau de un anume partid care să formeze majoritatea parlamentară care îl susţine.
Reamintim că principiul separaţiei puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituţia României, este o valoare democratică fundamentală, iar declaraţiile doamnei Viorica Dăncilă îi afectează substanţa într-un mod inacceptabil.
De asemenea, numirea procurorilor în general şi numirea procurorilor SIIJ în special ar trebui să se facă fără vreo condiţionare din partea unui partid, guvern sau prim-ministru.
Deși toate organismele internaționale care au fost chemate să se pronunțe asupra modificărilor legislative din domeniul justiției au statuat public necesitatea unor procese de numire la vârful parchetelor bazate pe proceduri transparente și echitabile, care să promoveze meritocrația, discursul doamnei Vasilica Viorica Dăncilă, în calitate de prim-ministru şi preşedinte al unui partid politic (Partidul Social Democrat), demonstrează o cu totul altă abordare, inclusiv prin crearea unei condiţionări între numirile în funcțiile de conducere la parchete și factorul politic.
Discursul pare că vine în contradicție și cu tezele publice care au fost folosite pentru a justifica modificările aduse legilor justiției și stârneşte îngrijorări extreme cu privire la intenția de a subordona politic justiția.
Referirea la “Secţia Specială” (respectiv Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie) ca fiind miză a rămânerii la guvernare a partidului doamnei prim-ministru este extrem de alarmantă, mai ales în contextul retragerii unor căi de atac de către fostul conducător al acestei secţii în dosare vizând membri ai aceluiaşi partid.
Aceste afirmaţii pot fi înţelese în mod rezonabil în sensul că preocuparea politicului, respectiv a puterii executive reprezentate în cauză de către doamna prim- ministru Vasilica Viorica Dăncilă şi a legislativului din care face parte partidul condus de domnia sa, ar fi instrumentarea dosarelor judiciare şi modul de numire a magistraţilor de rang înalt, aspect care nu poate fi primit prin prisma principiilor separaţiei puterilor în stat şi a independenţei Autorităţii judecătoreşti, astfel încât o reacţie promptă a Consiliului Superior al Magistraturii, în virtutea rolului său fundamental de garant al independenţei justiţiei, se impune cu necesitate.
Prin urmare, solicităm Plenului Consiliului Superior al Magistraturii să îşi manifeste de îndată rolul său fundamental, apărând independența Autorității judecătorești faţă de aceste afirmaţii extrem de grave.
2. Acelaşi discurs al doamnei prim-ministru Dăncilă Viorica Vasilica demonstrează că Guvernul României pe care domnia sa îl conduce şi-a arogat competenţa constituţională a:
A. Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a celorlalte instanţe prin referirea la o relaţie de interdependenţă între rămânerea în fiinţă a guvernului condus de doamna premier Vasilica Viorica Dancilă şi dosarele instrumentate de instanţe în sensul înţelegerii modului de instrumentare a acestora ca miză mult mai mare şi decât demnitatea de prim-ministru.
Potrivit art. 126 alin. 1 din Constituţia României, justiţia se înfăptuieşte prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe. Numai acestea au competenţa de a instrumenta dosarele judiciare, legea supremă neacordând nicio competenţă primului ministru prin care să poată influenţa cursul soluţionării dosarelor.
Instrumentarea acestora se realizează de judecători independenţi, având ca unic temei legea şi niciun guvern, niciun partid politic şi niciun prim-ministru nu poate interfera în vreun mod în înfăptuirea justiţiei.
B. Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului Public
Reamintim că, potrivit art. 88 ind. 1 din Legea nr. 304/2004, republicată, doar CSM are îndrituirea de a numi procurorii la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.
Condiţionarea publică a numirii în aceste funcţii de rămânerea partidului doamnei premier la guvernare şi de respingerea unei moţiuni de cenzură demonstrează că puterea executivă şi-a arogat competenţa Consiliului Superior al Magistraturii dezvoltată infraconstituţional în legea pentru organizarea judecătorească.
Numirea acestor procurori la SIIJ nu ar trebui să fie condiţionată de niciun premier, partid sau guvern, de aceea expunerea doamnei Vasilica Viorica Dăncilă este de-a dreptul îngrijorătoare.
Curtea Constituţională a reţinut în rezolvarea unor conflicte că declaraţiile unor persoane deţinând funcţii importante în stat pot fi analizate în procedura prevăzută de art. 146 lit. d din Constituția României .
Apreciem că prin astfel de declaraţii doamna premier a arogat Guvernului pe care îl conduce competenţe constituţionale aparţinând exclusiv autorităţii judecătoreşti.
Întrucât Plenul Consiliului nu are competenţa sesizării Curţii Constituţionale, această prerogativă având-o preşedintele CSM, vă solicităm de urgenţă, Doamnă Preşedinte, să o exercitaţi pentru restabilirea competenţelor fundamentale ale Autorităţii judecătoreşti.
Semnatari, membri CSM:
jud .Andrea Annamaria Chis proc. Tatiana Toader
jud. Mihai Andrei Balan proc. Florin Deac
jud. Mihai Bogdan Mateescu proc. Mihai Cristian Ban
proc. Nicolae Andrei Solomon
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More Info here on that Topic: mainnews.ro/sapte-magistrati-cer-csm-apararea-reputatiei-profesionale-in-urma-declaratiilor-vioricai-dancila-premierul-a-afirmat-ca-miza-ramanerii-la-guvernare-sunt-dosarele-sectia-speciala-si-numirea-procurori/…
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/sapte-magistrati-cer-csm-apararea-reputatiei-profesionale-in-urma-declaratiilor-vioricai-dancila-premierul-a-afirmat-ca-miza-ramanerii-la-guvernare-sunt-dosarele-sectia-speciala-si-numirea-procurori/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Information here on that Topic: mainnews.ro/sapte-magistrati-cer-csm-apararea-reputatiei-profesionale-in-urma-declaratiilor-vioricai-dancila-premierul-a-afirmat-ca-miza-ramanerii-la-guvernare-sunt-dosarele-sectia-speciala-si-numirea-pro…
… [Trackback]
[…] Read More on on that Topic: mainnews.ro/sapte-magistrati-cer-csm-apararea-reputatiei-profesionale-in-urma-declaratiilor-vioricai-dancila-premierul-a-afirmat-ca-miza-ramanerii-la-guvernare-sunt-dosarele-sectia-speciala-si-numirea-procurori/ […]
… [Trackback]
[…] Here you can find 74489 more Information to that Topic: mainnews.ro/sapte-magistrati-cer-csm-apararea-reputatiei-profesionale-in-urma-declaratiilor-vioricai-dancila-premierul-a-afirmat-ca-miza-ramanerii-la-guvernare-sunt-dosarele-sectia-speciala-…