Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Eurobarometru: În România, nivelul de educație al părinților afectează situația materială a copiilor la cea mai mare rată din UE

By Ana Teșcan , in Fara categorie , at 24 aprilie 2023

România este țara din Uniunea Europeană (UE) în care nivelul de educație al părinților afectează cel mai mult situația materială a copiilor, se arată în ultimele date publicate de Biroul de Statistică al blocului comunitar, luni, 24 aprilie. 

În 2021, 39% dintre copiii din UE care trăiau în gospodării cu un nivel de educație scăzut (cel mult învățământul secundar inferior) au fost afectați de lipsuri materiale, în comparație cu 4% în cazul copiilor din gospodării cu un nivel de educație superior (învățământ terțiar).

(Sursa foto: Eurobarometru)

În 10 țări membre UE, peste jumătate dintre copiii din gospodăriile formate din părinți cu un nivel de educație scăzut s-au confruntat cu lipsuri materiale, cele mai mari ponderi fiind înregistrate în România (85%), Bulgaria (83%) și Ungaria (78%).

La polul opus al clasamentului se află Polonia (9%), Germania și Estonia (fiecare 16%).

În rândul gospodăriilor în care părinții au studii superioare, cele mai mari rate de lipsuri materiale ale copiilor au fost înregistrate în Grecia (16%), Bulgaria (12%) și Cipru (10%). Cele mai mici rate au fost înregistrate în Slovenia (aproape 0%), Cehia, Suedia și Polonia (toate 1%).

Rata de sărăcie a copiilor reprezintă procentul de copii sub 16 ani care suferă de lipsa forțată a cel puțin trei elemente din următoarele 17 elemente (neponderate):

  • câteva haine noi;
  • două perechi de pantofi;
  • fructe și legume proaspete zilnic;
  • carne, pui, pește zilnic;
  • cărți adecvate;
  • echipamente de agrement în aer liber;
  • jocuri de interior;
  • activități de agrement;
  • sărbătorirea aniversărilor;
  • prieteni invitați;
  • excursii școlare;
  • vacanță;
  • acasă – înlocuirea mobilierului uzat;
  • gospodărie – datorii;
  • adulții din gospodărie – acces la internet;
  • gospodărie – casă încălzită suficient;
  • gospodărie – mașină.

Nivelul de educație al părinților copiilor luați în calcul în această statistică este considerat cel mai înalt nivel de educație atins de unul dintre părinți. De exemplu, în cazul în care tatăl are un nivel scăzut de educație, cel mult de nivel secundar inferior, iar mama are un nivel mediu de educație (nivel secundar superior), se consideră că părinții copilului au un nivel mediu de educație.

Comentarii