Rusia: Adjunctul ministrului Apărării riscă 15 ani de închisoare pentru luare de mită
Timur Ivanov, adjunctul ministrului Apărării Serghei Șoigu, riscă 15 ani de închisoare pentru luare de mită. Acesta se află în arest preventiv, notează News.ro.
Ministrul adjunct al Apărării, Timur Ivanov, a fost reținut în cadrul unei anchete de corupție, procurorii susținând că acesta a deturnat fonduri de la armată pentru a-și plăti stilul de viață luxos.
Cel mai înalt oficial rus arestat din februarie 2022 până în prezent
Timur Ivanov a fost arestat de serviciile de securitate și a apărut miercuri dimineață în fața unui tribunal din Moscova. A devenit astfel cel mai înalt oficial rus arestat de la începutul invaziei Kremlinului în Ucraina și până în prezent.
Anchetatorii susțin că bărbatul în vârstă de 48 de ani a făcut parte dintr-o „conspirație criminală” în cadrul căreia a primit comisioane „la scară deosebit de mare” ca parte a rolului său de supervizor al proiectelor de construcții militare. El riscă până la 15 ani de închisoare dacă va fi condamnat.
Un oficial rus din cadrul forțelor de ordine a declarat pentru agenția de presă de stat TASS că Ivanov este suspectat de luare de mită și că acest caz se bazează „pe mărturiile martorilor oculari și pe rezultatele activității operaționale”.
S-a întâlnit cu Serghei Șoigu cu o zi înainte de arest
Secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor că ministrul Apărării, Serghei Șoigu, care a fost pus pe tușă pe fondul criticilor privind modul în care a gestionat invazia Rusiei în Ucraina, a fost avertizat în prealabil că adjunctul său va fi arestat. Ivanov ar fi participat la întâlniri cu Shoigu și cu alți oficiali militari cu o zi înainte de reținerea sa.
O investigație din 2022 a aliaților liderului opoziției ruse Alexei Navalnîi care a murit într-o închisoare din Arctica în februarie, a susținut că oficialul din domeniul apărării ar fi direcționat milioane de dolari către soția sa, care ar fi cheltuit banii pe iahturi de lux, bijuterii și cumpărături la Paris.
La aflarea veștii arestării lui Ivanov, Maria Pevchikh, președinta Fondului anticorupție pe care Navalnîi l-a fondat, a scris pe rețelele de socializare că „astăzi este o zi bună”.
Sursă foto: TASS
Comentarii