Sunday, May 19, 2024
Jurnalism corect


Ruptură în PMP. 38 de lideri de filiale județene au anunțat că susțin reîntoarcerea lui Eugen Tomac la șefia partidului

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 6 februarie 2022

Un număr de 55 de membri ai Partidului Mișcarea Populară, printre care 38 de președinți ale filialelor județene, au transmis duminică, 6 februarie, că îl susțin pe fostul președinte Eugen Tomac pentru a prelua conducerea partidului, în defavoarea actualului lider Cristian Diaconescu.

S-a ajuns aici din cauza indeciziei de la nivelul conducerii PMP, din pricina lipsei de dialog, a alimentării consecvente a unor conflicte, în locul preocupării și acțiunii hotărâte pentru dezamorsarea acestora(…)Nu s-a mai dialogat de la nivel central nici măcar cu aleșii locali, care reprezintă zestrea noastră pragmatică, meritorie și concretă, rod al campaniilor electorale grele pe care le-am purtat la alegerile locale și generale”, se arată în scrisoarea deschisă publicată pe pagina oficială de Facebook a PMP.

Aceștia susțin că s-au confruntat, în ultima perioadă, cu multe speculații „răuvoitoare” ce ar fi dus la o campanie de linșaj mediatic împotriva unor lideri PMP.

În această situație îngrijorătoare, gravă, fără a exista nicio direcție politică limpede, asumată oficial la vârful PMP, o comunicare publică clară, consecventă și coerentă, onestă, în spiritul valorilor ideologice, doctrinare, creștin-democrate, a proiectelor noastre, care stau la temelia acestui partid, problemele și tensiunile interne în mod evident s-au acutizat. Impasul a fost sporit de cercetările sociologice care au înregistrat o prăbușire semnificativă a încrederii cetățenilor în partidul nostru”, au adăugat cei 55 de membri PMP semnatari.

Semnatarii arată, astfel, că susțin moțiunea lui Eugen Tomac la viitorul Congres al PMP.

Scindarea PMP

Partidul Mişcarea Populară (PMP) trece printr-o ruptură, după ce o parte a conducerii formațiunii a convocat miercuri, 12 ianuarie, un Colegiu Naţional în care a stabilit un Congres pentru alegerea unei noi conduceri, în luna februarie.

Cristian Diaconescu a precizat atunci că decizia este ilegală și că pagina oficială a partidului este „compromisă”.

Ulterior, Diaconescu a anunțat că va reclama în instanță modul în care a fost convocată ședința în care grupul condus de Eugen Tomac, fost lider al partidului, a decis să organizeze congresul pentru alegerea unui nou președinte.

Toate acestea, după ce PNL a decis în ședința din 11 ianuarie să înceapă negocierile pentru o eventuală fuziune cu Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE). Întrebat atunci despre negocierile pentru fuziunea cu Partidul Mișcarea Populară (PMP), Ionuț Stroe a precizat că „există un progres evident”.

Ulterior, în aceeași zi, PMP preciza că „PNL nu dorește altceva decât desființarea PMP pentru a-și face loc în mod fraudulos pe dreapta eșicherului politic de la București”. În acest context, Diaconescu l-a acuzat pe Tomac că vrea să bage PMP „în moarte clinică”.

Redăm, în totalitate, scrisoarea semnată de cei 55 de membri ai PMP

„Ne exprimăm mâhnirea în privința dezinformărilor consecvente lansate în spațiul public cu privire la situația politică actuală a Partidului Mișcarea Populară. Se fac multe speculații răuvoitoare, sunt lansate de către neaveniți mesaje care nu au nicio legătură cu problemele interne reale ale PMP, s-a creat o veritabilă campanie de linșaj mediatic, deopotrivă prin social-media, împotriva unor lideri ai PMP și, din păcate, a familiilor acestora, situație inacceptabilă care ne determină să reacționăm în solidar.

 S-a ajuns aici din cauza indeciziei de la nivelul conducerii PMP, din pricina lipsei de dialog, a alimentării consecvente a unor conflicte, în locul preocupării și acțiunii hotărâte pentru dezamorsarea acestora. De șase luni, nu s-a găsit nicio soluție în privința desemnării unui secretar general, de trei luni, în pofida apelurilor repetate care i-au fost adresate, președintele PMP nu a mai convocat nicio ședință, nicio dezbatere la nivelul structurilor statutare ale PMP, de natură a detensiona atmosfera politică tot mai încordată și deteriorată din interiorul partidului. Nu s-a mai dialogat de la nivel central nici măcar cu aleșii locali, care reprezintă zestrea noastră pragmatică, meritorie și concretă, rod al campaniilor electorale grele pe care le-am purtat la alegerile locale și generale.

 În această situație îngrijorătoare, gravă, fără a exista nicio direcție politică limpede, asumată oficial la vârful PMP, o comunicare publică clară, consecventă și coerentă, onestă, în spiritul valorilor ideologice, doctrinare, creștin-democrate, a proiectelor noastre, care stau la temelia acestui partid, problemele și tensiunile interne în mod evident s-au acutizat. Impasul a fost sporit de cercetările sociologice care au înregistrat o prăbușire semnificativă a încrederii cetățenilor în partidul nostru.

 Vă asigurăm că, în PMP, nu există un conflict între persoane, nici o luptă egoistă, iresponsabilă, pentru vreo putere iluzorie. De asemenea, tema vreunei fuziuni cu altă formațiune politică nu există pentru semnatarii acestei moțiuni. Simțim cu toții însă că avem nevoie de o abordare mai pragmatică și energică pentru a ne recâștiga suflul și forța, solidaritatea, energia și motivația, pe care le-am demonstrat în multe încercări politice și confruntări electorale. În plus, dorim să ne ținem în continuare aleșii aproape, pentru ca împreună să reușim din nou să-i convingem pe români că avem resurse pentru a dezvolta un partid liber, democratic, al valorilor creștine, patriotice, naționale, cu corectitudine deplină în fața românilor și cu dragoste de țară.

 Pentru toate acestea, ne reîntoarcem în 19 februarie în congres și susținem Moțiunea lui Eugen Tomac, „PMP – un nou început pentru o Românie creștin-democrată”. Facem acest lucru asumându-ne deschis parcursul politic pentru a reveni astfel întăriți pe scena politică, cu proiectele care au consacrat PMP.

 Patriotismul, pe lângă sentimente, înseamnă în bună măsură fapte iar noi acționăm acum tocmai pentru a merge mai departe solidari, (re)uniți pentru România. Așa să ne ajute Dumnezeu”

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW