Saturday, October 26, 2024
Jurnalism corect


România va achiziționa 62 de trenuri electrice regionale de la un producător din Polonia

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 19 septembrie 2024

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a desemnat încă o dată firma poloneză PESA câștigătoare la licitația pentru achiziția a 62 de trenuri electrice regionale, relatează Club Feroviar

Autoritatea pentru Reformă Feroviară se chinuie de încă din anul 2019 să achiziționeze rame electrice regionale pe baza unei finanțări europene. Prima licitație a fost în final anulată, după ce ARF a eșuat în mai multe rânduri să-i elimine pe chinezii de la CRRC.

Lansată în mai 2022, noua procedură presupune achiziția a 62 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători pe rute suburbane și regionale, precum şi a serviciilor accesorii privind: mentenanţa și reparațiile, instruirea personalului în ceea ce priveşte exploatarea, operarea trenurilor și a aplicațiilor software, transportul, asigurarea, punerea în funcţiune şi asistenţa tehnică în perioada de garanţie. Ramele achiziţionate vor fi distribuite tuturor operatorilor feroviari de călători, inclusiv celor privați.

CAB pune stop contractului cu PESA

Pe 30 ianuarie 2024, după ce CNSC a respins contestația Alstom, ARF a încheiat cu PESA trei contracte pentru achiziția celor 62 de rame. Termenul pentru livrarea primei unități este de 2 ani de la semnarea contractului, iar în pentru întregul pachet de 3 ani și 6 luni.

Chiar și în aceste condiții, potrivit legislației, Alstom a putut merge mai departe și a atacat decizia CNSC la Curtea de Apel București. CAB a dat dreptate subsidiarei din România a gigantului francez, iar procedura a trebuit reluată. Potrivit Club Feroviar, ARF a desemnat încă o dată firma din Polonia câștigătoarea procedurii, iar Alstom a decis să nu mai conteste.

Noile trenuri vor circula pe rutele: București N – Ploiești S – Adjud, Iași – Pașcani – Suceava, Bacău – Pașcani, Brașov – Gheorgheni, Arad – Timișoara – Caransebeș, Huedin – Cluj – Bistrița, București N – Ploiești V – Brașov, București N – Roșiori și București N – București Obor/Fundulea, Constanța – Fetești.

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW