România, de 20 de ani în NATO. Ministrul Angel Tîlvăr: „Un moment istoric pentru națiunea noastră”
Astăzi, 29 martie, se împlinesc 20 de ani de la integrarea României în NATO, un moment celebrat de diverse instituții publice. Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Apărării au inițiat campania „Born in NATO” încă de ieri, dedicată tinerilor născuți după aderarea țării în anul 2004.
Ministrul Apărării naționale a transmis un mesaj cu această ocazie atât pe contul de X, cât și prin intermediul unui comunicat de presă. Angel Tîlvăr a marcat aniversarea de 20 de ani.
„La 29 martie 2004, România a depus cu mândrie instrumentul său @NATO la sediul @Departamentul de Stat din Washington, D.C., marcând un moment istoric pentru națiunea noastră.”, este mesajul lui Angel Tîlvăr de pe X.
On March 29, 2004, Romania proudly deposited its instrument of @NATO accession at the @StateDept in Washington, D.C., marking a historic moment for our nation. ???????? pic.twitter.com/TIE8klVqli
— Angel Tîlvăr (@AngelTilvar) March 29, 2024
„Tot acest parcurs nu se putea realiza fără Armata României și oamenii ei devotaţi. Îi omagiem astăzi pe eroii care au căzut la datorie în teatrele de operații şi au devenit ancore în timp pentru generaţiile următoare. Totodată, îmi exprim respectul și recunoștiința pentru militarii răniţi în timpul acţiunilor de luptă, pentru veteranii din teatrele de operaţii, precum și pentru personalul Ministerului Apărării Naționale care a contribuit la evoluţia țării noastre în cadrul Alianței. Nu în ultimul rând, transmit mulţumiri militarilor români care participă, în prezent, la misiuni, operații și exerciții sub stindard NATO și demonstrează că România nu este doar un beneficiar, ci și un furnizor de securitate alături de partenerii săi strategici.
În acest context, îi asigur de aleasa mea consideraţie pe militarii țărilor membre ale NATO dislocați pe teritoriul României, care contribuie la asigurarea unei posturi de descurajare și de apărare eficientă și consolidată în regiunea Mării Negre și pe întregul flanc estic. Contribuția aliaților noştri la asigurarea securităţii României constituie o dovadă puternică a solidarității și coeziunii aliate, precum și a capacității de apărare colectivă a NATO.
Alianța Nord-Atlantică împlinește, anul acesta, 75 de ani de la înființare. În cele şapte decenii şi jumătate de existenţă ale Alianţei, au fost perioade mai mult sau mai puţin frământate în plan securitar. Valorile NATO, transpuse în asigurarea păcii, libertății și atașamentului față de valorile democrației, sunt cele mai importante realizări ale acestei alianțe politico-militare. Statutul de membru al NATO este unul dintre pilonii fundamentali ai sistemului de apărare și securitate din România, alături de statutul de membru al UE și de parteneriatul strategic cu SUA. La 20 de ani de la aderare, țara noastră este un aliat pe deplin angajat în păstrarea valorilor NATO şi îmi exprim convingerea că Alianța Nord-Atlantică va trece testul timpului asigurând generaţiilor următoare libertatea şi securitatea.”, se arată în mesajul ministrului apărării naționale, potrivit comunicatului de presă.
Mesajul lui Marcel Ciolacu
Totodată, și Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu această ocazie încă de la primele ore ale dimineții. Premierul a intrat pe Facebook pentru a marca aniversarea de 20 de ani a României în NATO și a amintit contribuțiile țării noastre în cadrul Alianței.
„Apartenența României la NATO reprezintă o garanție de securitate pentru țara noastră. În cei 20 de ani de apartenență la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, România a devenit un pilon important și și-a consolidat poziția în interiorul alianței respectându-și angajamentele de securitate în zona Mării Negre. Vom continua să fim un actor influent și constructiv în interiorul NATO în vederea consolidării și dezvoltării alianței noastre în așa fel încât garanțiile de securitate colectivă să asigure românilor #stabilitatea și siguranța de care au nevoie pentru #dezvoltarea României!”, a scris Ciolacu pe Facebook.
foto: Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Comentarii