Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Risc mare de avalanșă în mai multe lanțuri muntoase, avertizează Salvamont

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 7 ianuarie 2024

Centrul Meteorologic Transilvania Sud a emis avertizări cu privire la un risc semnificativ de avalanșe, evaluat la gradul trei pe o scară de la unu la cinci, la altitudini de peste 1.800 de metri în Munții Făgăraș, Bucegi, Rodnei, Călimani-Bistriței, Ţarcu-Godeanu și Parâng, potrivit Agerpres. În munții Ceahlău și Vlădeasa, riscul de avalanșe este mai redus, situându-se la gradul doi pe aceeași scară, conform Centrului Meteorologic Transilvania Sud, într-o informare emisă duminică, 7 ianuarie.

Cea mai groasă strat de zăpadă înregistrată la o stație meteo din zona montană este de 73 de centimetri, măsurată la Bâlea Lac, la altitudinea de peste 2.000 de metri în Munții Făgăraș, unde riscul de avalanșe este însemnat. Accesul către Bâlea Lac este posibil doar cu telecabina și numai în condiții meteorologice favorabile. De menționat că în această zonă nu există pârtii de schi amenajate.

Record de intervenții pentru salvamontiști

Vineri, 5 ianuarie, și sâmbătă, 6 ianuarie, salvamontiștii din toată țara au răspuns unui număr record de intervenții, salvând 95 de persoane de pe munte.

„Zi de foc pentru salvamontiştii din întreaga ţară solicitaţi să intervină la un număr record de intervenţii pentru această iarnă. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 94 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor”, se arată într-o postare pe pagina oficială de Facebook a Salvamont.

Cele mai multe solicitări au fost pentru Salvamont Prahova şi Salvamont Voineasa – câte 17 apeluri, pentru Salvamont Gorj – 10 apeluri, iar pentru Salvamont Lupeni – 9. Au mai intervenit şi salvamontiştii din Caraş Severin – Muntele Mic, Braşov, Predeal, Sinaia, Sibiu, Cluj, Maramureş, Alba, Suceava, Bihor, Harghita, Bacău, Neamţ sau Borşa.

Sursa foto: Pixabay

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW