Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


Reţea de traficanţi de droguri, coordonată din penitenciar de unul dintre fiii lui Sile Cămătaru

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 24 octombrie 2023

Poliţiştii şi procurorii fac, marţi, 12 percheziţii într-un dosar care vizează, între altele, introducerea de droguri în Penitenciarul Jilava. Conform informațiilor noastre, liderul era Albert Balint, unul dintre fiii interlopului Sile Cămătaru. 

Drogurile – cocaină heroină și canabis – erau introduse în penitenciar de către aparținătorii deținuților, au precizat surse judiciare pentru Mainnews.ro.

„Din probele administrate în cursul urmăririi penale, a rezultat că, în perioada noiembrie 2022 – iulie 2023, liderul grupului, aflat în executarea unei pedepse privative de libertate, a coordonat activităţile membrilor, cu privire la procurarea şi introducerea în interiorul penitenciarului a unor cantităţi de droguri de risc şi mare risc (cannabis şi cocaină) destinate atât consumului propriu, cât şi  comercializării către alte persoane încarcerate”, au mai transmis sursele citate.

De asemenea, spun anchetatorii, o parte dintre suspecţi ar fi achiziţionat şi cantităţi de droguri de risc şi mare risc (cannabis şi heroină) destinate consumului propriu a unor persoane din familie, încarcerate în aceeaşi unitate de penitenciar.

„Astfel, în perioada 2017 – 2023, unul dintre aceştia, ar fi recrutat, prin inducere în eroare (crearea aparenţei unei legături sentimentale), transportat şi adăpostit patru persoane vătămate majore, în vederea exploatării sexuale, prin obligarea (inclusiv prin acte de violenţă), la practicarea prostituţiei, atât în România, cât şi în Italia, Belgia, Franţa , Elveţia, Suedia, Germania, Olanda şi Danemarca”, au transmis procurorii.

Audierile se vor desfăşura la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii