Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Reacția DIICOT și DNA, după sesizarea formulată de Înalta Curte la CCR: Menținerea vechimii de 10 ani pentru accederea la postul de procuror duce la o gestionare precară a criminalității organizate și corupției la nivel înalt

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 9 iulie 2021

DIICOT și DNA susțin că menținerea unei vechimi de 10 ani pentru ocuparea unui post de procuror în cadrul celor două parchete ar putea duce, pe fondul crizei de personal, la gestionarea precară a fenomenului criminalității organizate și corupției la nivel înalt, ar crește riscurile pentru siguranța cetățeanului și ar duce la imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor asumate de România din perspectiva convențiilor internaționale. 

„Cu caracter principial, subliniem că modificarea legii nr. 304/2004, în sensul reducerii vechimii necesare pentru funcționarea procurorilor în cadrul DNA și DIICOT, este un demers legislativ necesar și solicitat, în mod constant, de către conducerea Ministerului Public, având în vedere că în perioada 2017-2021 cele două instituții au întâmpinat dificultăți în derularea activităților curente, în contextul unui deficit de personal de peste 40%”, se arată într-un comunicat de presă transmis de DIICOT și DNA.

Pe 28 iunie, Senatul adopta, în calitate de for decizional, un proiect de lege care modifica vechimea necesară participării la concursurile pentru numirea procurorilor din cadrul DNA și DIICOT, de la 10 ani, cât este în prezent, la 7 ani.

CITEȘTE ȘI: Deblocarea admiterii în Magistratură și modificarea limitei de vechime necesară pentru a fi numit procuror la DIICOT și DNA, adoptate de Senat

Judecătorii Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie au decis, în unanimitate, sesizarea Curţii Constituţionale, înainte de promulgare, în legătură cu modificările la Legea privind statutul magistraților și organizarea judiciară, menționate anterior.

DNA și DIICOT au transmis, vineri, către CCR, un Memoriu Amicus Curiae privind observațiile celor două parchete la sesizarea ÎCCJ.

Plenul Curții Constituționale urmează să discute sesizarea Instanței Supreme miercuri, pe 14 iulie.

Redăm, în totalitate, poziția DNA și DIICOT

„Azi, 09.07.2021, s-a transmis Curții Constituționale un MEMORIU AMICUS CURIAE privind observațiile Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Direcției Naționale Anticorupție la sesizarea formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referitoare la neconstituționalitatea prevederilor Legii pentru modificarea și completarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și pentru modificarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară.

În contextul discutării în data de 14.07.2021, de către plenul Curții Constituționale, a obiecției de neconstituționalitate a legii pentru modificarea și completarea legii nr 303/2004 și pentru modificarea legii 304/2004 în ceea ce privește reducerea vechimii necesare pentru funcționarea în cadrul DNA și DIICOT, reprezentanții celor două instituții solicită public instanței de contencios constituțional să evalueze dispozițiile criticate în mod obiectiv și în concordanță cu raționamentul utilizat în deciziile anterioare care priveau organizarea Ministerului Public.

Cu caracter principial, subliniem că modificarea legii nr. 304/2004, în sensul reducerii vechimii necesare pentru funcționarea procurorilor în cadrul DNA și DIICOT, este un demers legislativ necesar și solicitat, în mod constant, de către conducerea Ministerului Public, având în vedere că în perioada 2017-2021 cele două instituții au întâmpinat dificultăți în derularea activităților curente, în contextul unui deficit de personal de peste 40%.

Menținerea unei vechimi de 10 ani pentru accederea la postul de procuror în cadrul DNA și DIICOT, în condițiile în care conduce la permanentizarea deficitului acut de personal, este de natură să conducă la o gestionare precară a fenomenului criminalității organizate și corupției la nivel înalt, să crească riscurile pentru ordinea publică și siguranța cetățeanului, asociate acestor tipuri de infracțiuni și să ducă la imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor asumate de autoritățile naționale din perspectiva convențiilor internaționale împotriva corupției, strategiilor de combatere a criminalității organizate și corupției la nivelul Uniunii Europene, strategiei europene de securitate și strategiei Uniunii Europene în materie de droguri.

Modificarea criticată prin obiecția de neconstituționalitate nu este de natură să încalce nicio dispoziție constituțională, argumentele referitoare la încălcarea dispozițiilor art 1 alin. (5) din Constituție, art 16 alin. (1) din Constituție și art 131 alin. (1) din Constituție fiind tratate de instanța de contencios constituțional în jurisprudența sa recentă cu privire la organizarea structurilor din cadrul Ministerului Public.

Argumentul principal de neconstituționalitate, din perspectiva autorului obiecției, este reprezentat de instaurarea unor norme derogatorii de la dreptul comun în ceea ce privește condițiile și modalitatea de accedere în funcția de procuror în cadrul DNA și DIICOT. Ori, această opțiune a legiuitorului de a crea norme derogatorii pentru structurile specializate a existat încă de la înființarea DNA și DIICOT, fără a pune vreodată o problemă de încălcare a normelor constituționale.

De altfel, în decizia nr. 33/2018 Curtea Constituțională a României își expune cu claritate opinia că ”înființarea unor structuri de parchet specializate pe domenii de competență materială (D.N.A. sau D.I.I.C.O.T.) sau personală (Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție) constituie expresia opțiunii legiuitorului, care, în funcție de necesitatea prevenirii și combaterii anumitor fenomene infracționale, decide cu privire la oportunitatea reglementării acestora.” (par. 135)

Mai mult, analizând tocmai derogări în ceea ce privește funcționarea unei structuri din cadrul Ministerului Public, Curtea Constituțională susține în cuprinsul deciziei nr. 390/2021 că, ”În ceea ce privește caracterul derogator al reglementării (…)opțiunea legiuitorului de a reglementa în cuprinsul actului normativ prin care se înființează noua structură de parchet acele norme de drept care prezintă caracter de specificitate nu afectează constituționalitatea acestei din urmă legi, de vreme ce principiul invocat nu are o consacrare constituțională, iar toate celelalte elemente care vizează statutul procurorului rămân pe deplin aplicabile” (par 58)

În același sens, în decizia nr. 33/2018 Curtea, fără a sesiza vreo problemă de constituționalitate reiterează că ”În prezent, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în titlul III – Ministerul Public, capitolul II – Organizarea Ministerului Public, prevede trei secțiuni referitoare la structurile de parchet înființate pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție: secțiunea 1 – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiunea 11- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și secțiunea a 2-a – Direcția Națională Anticorupție.

Cele două direcții sunt structuri cu personalitate juridică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu competențe în combaterea criminalității organizate și terorismului, respectiv în combaterea infracțiunilor de corupție.
Statutul procurorilor care își desfășoară activitatea în aceste structuri este cel prevăzut de dispozițiile Legii nr. 303/2004, act normativ cu caracter de drept comun în materia statutului judecătorilor și procurorilor.

Însă, având în vedere specializarea acestor parchete, legiuitorul a prevăzut unele dispoziții derogatorii sub aspectul condițiilor de acces (interviu organizat de comisii speciale), de evaluare anuală a rezultatelor sau de încetare a activității (revocarea prin ordin a procurorului șef) în ceea ce privește procurorii celor două direcții, chiar în cuprinsul acestei legi.” (par. 131)

Vechimea necesară pentru funcționarea în cadrul unei structuri de parchet și dobândirea gradului profesional cu caracter temporar nu sunt prevăzute în legea fundamentală și nici nu sunt elementele esențiale în ceea ce privește îndeplinirea rolului Ministerului Public în apărarea ordinii de drept. De altfel, dacă această teză ar fi fost adevărată aceleași probleme de constituționalitate s-ar fi pus și în 2017, în momentul stabilirii vechimii de 10 ani pentru funcționarea în cadrul DNA și DIICOT.

De asemenea, opțiunea pentru modalități diferite de accedere la o structură a sistemului judiciar se poate constata și în ceea ce privește accederea la Înalta Curte de Casație și Justiție unde, legiuitorul a considerat că susținerea unui examen similar celor pentru tribunale sau curți de apel nu este o variantă aptă să producă rezultatul dorit, fără ca această opțiune să conducă la o dezbatere privind constituționalitatea normelor aplicabile.

Având în vedere însăși jurisprudența Curții Constituționale în această materie, jurisprudență pe care instanța de contencios constituțional a susținut-o în mod repetat, considerăm că nu există niciun element tehnic, obiectiv și legal care să conducă în situația prezentă la un reviriment jurisprudențial și la admiterea obiecției de neconstituționalitate doar prin raportare la instituțiile la care aceasta se referă”

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • I was recommended this blog by my cousin. I am not sure whether this post is written by him as no one else
    know such detailed about my difficulty. You’re amazing! Thanks!

    Also visit my site: Hamza

  • Thanks for sharing your info. I really appreciate your efforts and I am waiting for your
    further post thanks once again.

    Feel free to visit my web-site; Katrina

  • Hey just wanted to give you a quick heads up. The text in your
    article seem to be running off the screen in Chrome. I’m not sure if this is a formatting issue or something to do with internet
    browser compatibility but I figured I’d post to let you know.
    The design look great though! Hope you get the problem fixed soon.
    Many thanks

    Feel free to surf to my web site gaji kerja

  • I’m truly enjoying the design and layout of your site.
    It’s a very easy on the eyes which makes it much more enjoyable for me
    to come here and visit more often. Did you hire out
    a developer to create your theme? Great
    work!

    Feel free to surf to my web page – Efren

  • Every weekend i used to visit this web page, because
    i wish for enjoyment, since this this website conations genuinely good funny information too.

    Here is my webpage Jenna

  • Fine way of explaining, and fastidious piece of writing to obtain data concerning my presentation focus, which
    i am going to present in university.

    Visit my web page Bruce

  • Greetings I am so excited I found your web site, I really found you by error, while I was browsing on Yahoo for something else, Anyways I
    am here now and would just like to say thanks
    a lot for a fantastic post and a all round exciting blog (I also love the theme/design), I don’t have time to go through it all at the minute but I have
    book-marked it and also included your RSS feeds, so when I have time I will be back to read a great deal more, Please do keep up the superb work.

    Here is my web-site :: Reina

  • It’s remarkable to pay a quick visit this web site
    and reading the views of all colleagues about this post, while I am also keen of getting
    knowledge.

    Here is my web page; Sol

  • Hi there colleagues, its fantastic piece of writing on the topic of tutoringand fully explained, keep it
    up all the time.

    Review my web-site – Max

  • Genuinely no matter if someone doesn’t be
    aware of then its up to other visitors that they will assist, so here it happens.

    Check out my web-site … Ernesto

  • Hello, after reading this amazing article i am as well glad to share my knowledge here with
    mates.

    Also visit my web blog; Noe

  • My programmer is trying to convince me to
    move to .net from PHP. I have always disliked the
    idea because of the costs. But he’s tryiong none the less.

    I’ve been using Movable-type on a variety of websites for
    about a year and am nervous about switching to another platform.
    I have heard good things about blogengine.net.

    Is there a way I can transfer all my wordpress
    content into it? Any kind of help would be really appreciated!

    my web-site; Johnette

  • Attractive section of content. I simply stumbled upon your weblog and
    in accession capital to say that I acquire actually enjoyed account your blog
    posts. Anyway I will be subscribing on your augment and even I success you access consistently fast.

    Here is my blog post Ellis

  • It’s an amazing paragraph in favor of all the web
    users; they will take advantage from it I am sure.

    Here is my blog Zelda

  • Greetings from Carolina! I’m bored to death at work so I decided to browse your blog on my iphone during
    lunch break. I really like the info you present here and can’t
    wait to take a look when I get home. I’m amazed at how quick your
    blog loaded on my phone .. I’m not even using WIFI, just
    3G .. Anyhow, fantastic blog!

    my web page – Winifred

  • Hi! This is my first comment here so I just wanted to give a quick shout out and say I really enjoy reading your articles.
    Can you suggest any other blogs/websites/forums that cover the
    same topics? Thanks a ton!

    Have a look at my web blog; Hassan

  • Hi, I do believe this is an excellent blog. I stumbledupon it
    😉 I will return once again since I book-marked it.

    Money and freedom is the greatest way to change, may you
    be rich and continue to guide others.

    my web site; Kandi

  • I was wondering if you ever thought of changing
    the page layout of your website? Its very well written; I love what youve got to say.

    But maybe you could a little more in the way of content so people could connect with it better.
    Youve got an awful lot of text for only having 1 or two pictures.
    Maybe you could space it out better?

    my site … wikiteq.com

  • Wow, this post is nice, my sister is analyzing such things, thus I am going to let know her.

    Here is my web page –

  • This post will help the internet users for building up new
    webpage or even a weblog from start to end.

    Take a look at my blog … Tayna

  • Its like you read my mind! You appear to know a lot about this, like you
    wrote the book in it or something. I think that you can do with some pics to
    drive the message home a little bit, but other than that,
    this is fantastic blog. A great read. I’ll certainly
    be back.

    My web page: Shaunice

  • Hi there mates, fastidious piece of writing and nice arguments commented at this place, I am really enjoying by
    these.

    My homepage … Destinie

  • What i do not realize is if truth be told how you are now not actually a
    lot more neatly-favored than you may be now. You’re very intelligent.
    You already know therefore significantly relating to this matter, produced
    me personally consider it from so many numerous angles.
    Its like women and men are not fascinated until it is one thing to accomplish with Woman gaga!
    Your own stuffs outstanding. All the time care for it up!

    My web-site Margo

  • Admit it. You’ve got pulled a Ferris Bueller as soon as or twice in your life whereas lathered up in the shower and grabbed the showerhead to bust out a tune or two.

  • Check your tyres for put on and tear before each ride, especially if you employ particular sorts like Discovery tyres or Xtreme tyres, and ensure they are inflated to the right stress.

  • … [Trackback]

    […] Read More here to that Topic: mainnews.ro/reactia-diicot-si-dna-dupa-sesizarea-formulata-de-inalta-curte-la-ccr-mentinerea-vechimii-de-10-ani-pentru-accederea-la-postul-de-procuror-duce-la-o-gestionare-precara-a-criminalitatii-organizate-si/ [……

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW