Wednesday, December 7, 2022
Jurnalism corect


Înalta Curte sesizează Curtea Constituțională cu privire la modificarea legilor justiției

By Vîrban Robert , in Justitie Politic Stirile zilei , at 30 iunie 2021

Judecătorii Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie au decis, în unanimitate, sesizarea Curţii Constituţionale, înainte de promulgare, în legătură cu modificările la legea privind statutul magistraților și organizarea judiciară, adoptate în această săptămâna de Senat.

Sesizarea de neconstituţionalitate priveşte actul normativ în ansamblul său, precum și, în special, anumite prevederi ale acestuia.

Sub aspect extrinsec, sesizarea instanței supreme privește neconstituționalitatea actului normativ în întregime, prin raportare la prevederile referitoare la principiul bicameralismului, întrucât, susțin judecătorii ÎCCJ, forma adoptată de Senat, camera decizională, modifică substanțial obiectul de reglementare, configurația și conținutul legii adoptate de Camera Deputaților.

Sub aspect intrinsec, sesizarea privește neconstituționalitatea dispoziţiilor sub aspectul exigenţelor privind calitatea legii, la principiul egalităţii în drepturi și cele referitoare la rolul Ministerului Public în apărarea ordinii de drept.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW