Răzvan Cuc le ia apărarea sindicaliștilor de la metrou: Este un abuz grosolan
Fostul ministru al transporturilor Răzvan Cuc, actualmente senator PSD, le-a luat apărarea sindicaliștilor de la metrou în disputa privind spațiile comerciale, acuzând actuala conducere a ministerului de abuz.
„Înțeleg că dl Drulă își apără camaradul pe care l-a instalat în fruntea Metrorex. Sunt amândoi la fel de „competenți”. Înțeleg și că pe acest ministru îl deranjează sindicatele de la metrou. Dar nu înțeleg și nu sunt de acord în niciun fel cu abuzul la care s-a ajuns azi.
Să vă spun de ce este un abuz. Dincolo de toate relațiile comerciale dintre Metrorex și proprietarii afacerilor din stațiile de metrou (sindicaliști sau nu, nu are nicio importanță), o astfel de acțiune cum este demolarea forțată poate avea loc doar după ce a fost încuviințată de o instanță de judecată și numai în prezența unui executor judecătoresc. Altfel este un abuz grosolan!”, a scris Răzvan Cuc, pe pagina sa de Facebook.
Poziția fostului ministru vine în contextul în care compania Metrorex, ajutată de autoritățile locale, început dezafectarea spațiilor comerciale din stațiile de metrou, administrate ilegal de firma sindicatului condus de fostul deputat PSD Ion Rădoi.
CITEȘTE ȘI: Cătălin Drulă, despre demolarea spațiilor comerciale de la metrou: Un cartel se destructurează cu ranga
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Here you will find 73599 more Information to that Topic: mainnews.ro/razvan-cuc-le-ia-apararea-sindicalistilor-de-la-metrou-este-un-abuz-grosolan/ […]
… [Trackback]
[…] Here you will find 60920 more Info on that Topic: mainnews.ro/razvan-cuc-le-ia-apararea-sindicalistilor-de-la-metrou-este-un-abuz-grosolan/ […]
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/razvan-cuc-le-ia-apararea-sindicalistilor-de-la-metrou-este-un-abuz-grosolan/ […]
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/razvan-cuc-le-ia-apararea-sindicalistilor-de-la-metrou-este-un-abuz-grosolan/ […]
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: mainnews.ro/razvan-cuc-le-ia-apararea-sindicalistilor-de-la-metrou-este-un-abuz-grosolan/ […]
… [Trackback]
[…] There you will find 23160 more Info to that Topic: mainnews.ro/razvan-cuc-le-ia-apararea-sindicalistilor-de-la-metrou-este-un-abuz-grosolan/ […]