Monday, December 2, 2024
Jurnalism corect


Cine controlează sindicatul care a blocat circulația metrourilor/ Firma gestionată de sindicat, profit de peste 6 milioane de lei, în 2019 DOCUMENTE

By Andreea Traicu , in Politic Stirile zilei , at 26 martie 2021 Etichete: , ,

Capitala a fost blocată, vineri, de un protest spontan izbucnit la metrou. Acțiunea nu este asumată oficial, pe pagina de Facebook a sindicatului Metrorex menționându-se că este un eveniment organizat de angajați. Motivul oficial invocat se referă la posibile restructurări. Pe de altă parte, acțiunea care a paralizat transportul în București vine la doar o zi după ce compania Metrorex a notificat sindicatul să elibereze spațiile comerciale de la metrou. Liderul sindicatului de la metrou este Ion Rădoi, unul dintre cei mai puternici lideri de sindicate, fost parlamentar PSD.

Cine este Ion Rădoi

Ion Rădoi a fost parlamentar al PSD în perioada 2000-2008, fiind în prezent președinte al Unitatea Sindicatul Liber Metrou. Potrivit documentelor postate pe site-ul Camerei Deputaților, Rădoi a urmat studiile Facultății de Electronică din București și ale celei de Telecomenzi Sociale Feroviare.

A fost șef serviciu în cadrul Telemecanica Trafic Metrou din Bucuresti, iar ulterior a devenit presedinte al Unitatea Sindicatul Lider Metrou, vicepresedinte al Blocului National Sindical si presedinte al Conventiei Nationale a Transporturilor.

La capitolul avere, potrivit declarației din 2020, Ion Rădoi deține  mai multe terenuri, cele mai multe cumpărat în perioada 2001-2004, când a fost deputat.

De asemenea, deține un apartament în București, două case de vacanță, în Dâmbovița și Sinaia, și o locuința în Giurgiu, moștenită. În document sunt trecute bijuterii și ceasuri de 6.500 euro, iar suma încasată în 2019 este de aproape 230.000 lei.

Consultă DECLARAȚIA DE AVERE a liderului sindical Ion Rădoi.

Firma sindicatului de la metrou, profit de peste 6.000.000 lei, în 2019

Uniunea Sindicatul Liber Metrou deține firma Sindomet Servcom SRL, societate care a avut două contracte cu Metrorex, unul pentru spațiile comerciale, prin care firma încasa 75% și Metrorex doar 25% din valorificarea acestora, contractul fiind expirat în 2018. Al doilea contract este pentru spațiile de publicitate şi a expirat din 2019, din care Sindomet încasa 53%, iar Metrorex doar 47%. Datele menţionate au fost furnizate public de ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

Potrivit datelor publice, firma Sindomet Servcom SRL a avut, în 2019, profit de 6.197.855 lei, cifra de afaceri fiind de 7.981.344 lei.

„Deși este expirat din 2018, firma sindicatului ocupă, în continuare, abuziv aceste spații și le subînchiriază către terți, deși statutul Metrorex interzice subînchirierea lor. Acest contract face obiectul unui proces, iar managementul are misiune să urgenteze procedurile cu toate mijloacele legale pentru ca firma sindicatului să dispară din spațiile comerciale. Mai mult, toate spațiile comerciale construite după 2010 nu au aviz ISU. Unele îngreunează accesul la hidranți, altele aglomerează căi de evacuare în caz de urgență. Nici măcar nu e prima dată când se constată aceste deficiențe, dar ele nu au fost remediate”, spunea Cătălin Drulă, potrivit Hotnews.

Sute de angajați ai Metrorex, unii membri ai sindicatului de la metrou, protestează de câteva ore, circulația trenurilor fiind blocată. Drept urmare, bucureștenii sunt obligați să circule cu transportul de suprafața, cu mașinile personale sau autoturisme care funcționează în regim de taxi. La orele de vârf, traficul din București și stațiile STB au fost luate cu asalt de oamenii care se grăbeau să ajungă la destinație. Autoritățile din Capitală atrag atenția asupra pericolului creat de aglomerație, în contextul creșterii numărului de cazuri de COVID. Poliţia analizează dacă se impune deschiderea unui dosar penal.

 

Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW