Rareș Bogdan se vrea vicepremier în guvernul condus de PSD
Până nu demult „mare” luptător contra PSD, prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, și-ar dori acum să ocupe funcția de vicepremier, după rotație, în guvernul care ar urma să fie condus, foarte probabil, de Marcel Ciolacu.
Cu ceva mai mult de o lună până când PSD și PNL ar urma să facă schimb de funcții în Guvern, liberalii au declanșat lupta internă. Europarlamentarul Rareș Bogdan susține că și-ar dori să ocupe funcția de vicepremier în noul cabinet, și să preia totodată conducerea unui minister cu greutate, cum ar fi cel al transporturilor, pe care social-democrații trebuie să-l cedeze.
„Sunt extrem de hotărât să îmi depun candidatura de vicepremier la rotativă, cu un singur amendament. Dacă vor dori această poziție de vicepremier în guvern Ilie Bolojan sau Emil Boc, voi face un pas în lateral. Altfel, voi concura. Dacă este cazul, voi prelua și un portofoliu pe care îl consideră colegii mei, mai greu, din guvern. Nu sunt de acord cu modificarea niciunui rând din protocolul cu PSD. PNL trebuie să aibă vicepremier, finanțe, ANAF, transporturi, CNAIR, secretariatul general al guvernului”, a declarat Rareș Bogdan, la finalul ședinței conducerii PNL.
Ce prevede protocolul dintre PSD și PNL
Încheiat pe 25 noiembrie 2021, acordul politic între PSD, PNL și UDMR, prevede că Nicolae Ciucă va avea mandat până în 25 mai 2023, moment de la care va fi numit un premier din partea PSD, până la alegerile generale din 2024.
În același timp, ministrul transporturilor din partea PSD, Sorin Grindeanu, va fi înlocuit cu nominalizarea pentru acest portofoliu din partea PNL, iar PSD va prelua Ministerul Proiectelor Europene, condus în prezent de Marcel Boloș.
Ministrul Finanțelor din partea PSD, Adrian Câciu, va fi înlocuit de PNL, iar PSD va prelua conducerea Ministerului Justiției, unde acum se află Cătălin Predoiu.
Totodată, coordonatorul Secretariatului General al Guvernului din partea PSD, Marian Neacșu, va fi înlocuit de reprezentantul PNL, iar PSD va prelua coordonarea Cancelariei prim-ministrului, de care în prezent se ocupă Micea Abrudean.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii