Rapperul Kanye West și-a anunțat candidatura la președinția SUA
Rapperul american Kanye West a anunţat sâmbătă, pe Twitter, că va candida la scrutinul prezidenţial din SUA în luna noiembrie, informează AGERPRES.
„Acum trebuie să îndeplinim promisiunea Americii, având încredere în Dumnezeu, unindu-ne viziunile şi construindu-ne un viitor. Candidez la funcţia de preşedinte al Statelor Unite”, a scris West pe Twitter.
We must now realize the promise of America by trusting God, unifying our vision and building our future. I am running for president of the United States ??! #2020VISION
— ye (@kanyewest) July 5, 2020
Potrivit sursei citate, în 2018, West, unul dintre puţinii artişti cunoscuţi care l-a susţinut făţiş pe actualul preşedinte Donald Trump, a anunţat că ia distanţă faţă de politică. Iar aceasta, la doar câteva săptămâni după ce fusese văzut purtând o şapcă cu mesajul ‘Make America Great Again’, sloganul din prima campanie electorală a lui Trump, şi după ce îşi declarase dragostea faţă de preşedintele republican într-o neobişnuită întâlnire în Biroul Oval unde a fost însoţit de faimoasa sa soţie, Kim Kardashian West.
După vizita de la Casa Albă, West a declarat că a înţeles că a fost folosit să transmită mesaje în care nu credea şi a adăugat că se va distanţa de politică şi se va concentra exclusiv pe creaţie.
Nu este prima dată când West, cel mai bine plătit artist în 2020 potrivit revistei Forbes, anunţă că va candida la preşedinţia SUA. A făcut-o în 2015, când a acceptat Michael Jackson Video Vanguard Award, în cadrul MTV Video Music Awards. Ulterior, a spus că se gândeşte serios să candideze, dar abia în 2024.
Sursa foto: nytimes.com
Comentarii