Raport favorabil pentru ridicarea imunităţii parlamentare a lui Adrian Chesnoiu, în Comisia juridică a Camerei
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat luni, 27 iunie, un raport favorabil pentru ridicarea imunităţii parlamentare a fostului ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu, relatează News.ro. Dezbaterile şi votul secret cu bile asupra acestui raport vor avea loc în plenul de marţi al Camerei Deputaților.
Adrian Chesnoiu a declarat, după ședința Comisiei juridice, că este absolut convins că „adevărul va ieși la iveală”.
„În momentul în care am aflat din presă că s-au ridicat anumite suspiciuni am luat decizia de onoare, fără să mă consult cu absolut nimeni, de a-mi da demisia din funcția de ministru. Sunt absolut convins că adevărul va ieși la iveală”, a declarat fostul ministru.
Preşedintele Klaus Iohannis a luat act de demisia lui Adrian Chesnoiu din funcţia de ministru al Agriculturii şi a semnat decretul pentru numirea lui Sorin Grindeanu ca interimar, după cum a anunțat luni, 27 iunie, Administraţia Prezidenţială.
Postul de ministru al Agriculturii a rămas vacant ca urmare a demisiei lui Adrian Chesnoiu, aflat în vizorul DNA pentru că ar fi intervenit într-un concurs de angajare.
PSD are „5-6 variante” pentru înlocuirea lui Adrian Chesnoiu
Partidul Social Democrat (PSD) are „5-6 variante” pentru înlocuirea ministrului Agriculturii, după cum a declarat liderul social-democrat, Marcel Ciolacu, chiar astăzi.
Printre cele „5-6 variante” pentru înlocuirea lui Adrian Chesnoiu se numără fostul ministru al Agriculturii din Guvernele conduse de Viorica Dăncilă, Sorin Grindeanu, Mihai Tudose (2017-2019) și Adrian Năstase (2004) – Petre Daea.
„Este unul dintre numele propuse de anumiți colegi, vom vedea”, a adăugat Marcel Ciolacu, menționând că social-democrații vor veni „cât mai repede cu o propunere”.
Context
Adrian Chesnoiu a fost acuzat joi, de procurorii DNA, de abuz în serviciu și instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității.
Concret, între 9 februarie și 11 aprilie, Chesnoiu i-ar fi cerut unei persoane, membră în mai multe comisii de examinare, să ajute patru apropiați ai ministrului cu subiectele probei scrise la o serie de concursuri organizate de unele direcții județene, potrivit DNA.
La câteva ore de la anunțul DNA, fostul ministru a anunțat că și-a înaintat demisia.
„Nu am săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție și mi-am desfășurat mereu cu integritate și cu dedicare activitatea mea executivă”, a scris Adrian Chesnoiu, pe Facebook, la câteva ore de la anunțul DNA.
Foto: Facebook/ Adrian Chesnoiu
Comentarii
С энтузиазмом сообщаем о дебюте переработанного мобильного приложения БК Олимп для Android устройств! Этот релиз значительно улучшает ваше опыт с ставками, делая его более интуитивным и эффективным. БК Олимп для андроид доступно для всех! В новой версии приложения пользователи обретут доступ без ограничений к обширному каталогу спортивных соревнований непосредственно со своего устройства. Улучшенное управление аккаунтом, новаторский дизайн для легкого навигации и значительное ускорение работы приложения – всё это ждет вас. Станьте одним из счастливых пользователей и испытывайте радость от ставок где угодно и всегда. Загрузите обновление приложения БК Олимп сегодня и начните новый уровень игры!
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/raport-favorabil-pentru-ridicarea-imunitatii-parlamentare-a-lui-adrian-chesnoiu-in-comisia-juridica-a-camerei/ […]
… [Trackback]
[…] Here you will find 69578 additional Info on that Topic: mainnews.ro/raport-favorabil-pentru-ridicarea-imunitatii-parlamentare-a-lui-adrian-chesnoiu-in-comisia-juridica-a-camerei/ […]