JustitiePoliticStirile zilei

Ministrul Agriculturii, acuzat de corupție. Procurorii DNA cer ridicarea imunității parlamentare

Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii, a fost acuzat joi, 23 iunie, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) de abuz în serviciu și instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității. Procurorul-șef DNA cere Parlamentului să i se ridice imunitatea, pentru a putea începe urmărirea penală.

DNA a anunțat că procurorul-șef Crin Bologa i-a cerut procurorului general să sesizeze Camera Deputaților pentru „formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, deputat în Parlamentul României, la data faptelor și în prezent având funcția de ministru”.

Parchetul Anticorupție l-a acuzat pe Adrian Chesnoiu că, între 9 februarie și 11 aprilie, i-ar fi cerut unei persoane, membră în mai multe comisii de examinare, să ajute patru apropiați ai ministrului cu subiectele probei scrise la o serie de concursuri organizate de unele direcții județene.

Erau vizate patru funcții din respectivele direcții județene – consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv.

Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la patru candidați “agreați” dintre care, în urma susținerii probelor scrise și orale, doar trei au promovat concursurile respective”, se arată în comunicatul DNA.

Procurorii mai arată că, la intervenția directă a ministrului în cazul unui candidat, membrii comisiilor ar fi fost nevoiți să îl promoveze într-o funcție mai bună, deși nu obținuse un punctaj corespunzător.

Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcția de șef serviciu, obținând până în prezent venituri salariale în valoare de 33.782 lei”, potrivit Parchetului Anticorupție.

Foto: Facebook/ Adrian Chesnoiu

Articole Recomandate

Back to top button