Sunday, November 24, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Rafila, despre evoluția epidemiei: Modul de raportare a cazurilor face imposibilă manipularea datelor

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 15 iunie 2020 Etichete: , , ,

Reprezentantul României la OMS a infirmat zvonurile lansate în spațiul public conform cărora datele referitoare la evoluția epidemiei de coronavirus sunt manipulate. Informațiile au apărut după ce, duminică, a fost raportat un număr aproape dublu de noi cazuri de coronavirus față de ziua precedentă.  

În 14 iunie, autoritățile au anunțat 320 de noi cazuri de infectare cu COVID-19, dintr-un total de 7.926 de teste. Prin urmare, procentul testelor pozitive este 4,03%. În comparație, bilanțul din 15 iunie arată 166 de noi infectări (de două ori mai puține), însă din numai 3.682 de teste. Procentul testelor pozitive este similar, 4,50%. Asta înseamnă că s-a înjumătățit numărul infectărilor raportate, însă și cel al testelor.

„Cinci la sută e un procent mare, nu am mai avut de mult. Trebuie să fim preocupaţi, nu panicaţi, nu trebuie speriaţi părinţii, să nu îşi mai trimită copiii la grădiniţă, nu trebuie speriaţi vârstnicii.(…)Lumea trebuie să fie conştientă că nu există niciun fel de regie. (…) În momentul de faţă modul de raportare a cazurilor face practic imposibil modul de manipulare a datelor pentru că aceste date sunt raportate de fiecare judeţ în parte, sunt 42 de raportări care sunt centralizate de Serviciul de Transmisiuni Speciale”, a afirmat Alexandru Rafila, luni seară, la Digi 24.

Rafila consideră că specialiştii ar trebui să explice cum este făcută testarea, și cum se fac raportările referitoare la epidemie.

„Nu e vorba numai de reacţia mea, în general a oamenilor care lucrează în sănătatea publică, sunt foarte diferite de realitate ar trebui să explice colegii care fac acest lucru în mod curent cum se face testarea, cum se face raportarea. Noi ducem lipsă de abilitate în comunicare. Facem lucruri foarte bune, dar nu ştim să le prezentăm suficient să fie lumea lămurită care e situaţia cu această epidemie, cum se testează, cum se raportează, acest lucru ar trebui explicat şi atunci lucrurile ar intra într-o relaxare şi lumea nu ar mai avea anumite opinii. Oamenii sunt de bună credinţă, dar necunoscând bucătăria pot să aibă o opinie diferită”, a mai afirmat Rafila.

Sursa: Facebook

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW