Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Psiholog sportiv, despre eșecul lui David Popovici de la Campionatul Mondial de Natație: Ar trebui să-și dea timp pentru recuperare

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 31 iulie 2023 Etichete: , , , ,

David Popovici, dublu campion european la 100 şi 200 m liber,  le-a explicat suporterilor români, la revenirea în țară, că sportul înseamnă și eșec, nu doar succes. Popovici nu a reuşit să-şi apere titlurile mondiale la Fukuoka (Japonia), însă, anul acesta, va mai participa la o competiţie majoră, Campionatele Europene de seniori, programate în luna decembrie. 

Obișnuiți cu rezultatele excepționale de până acum, unii dintre români au fost surpinși să vadă noul clasament stabilit de David Popovici: locul al patrulea în finala de la 200 m liber şi al şaselea în finala de la 100 m liber la Mondialele de la Fukuoka. În urmă cu un an, Popovici a câștigat medalia de aur la ambele curse, la Budapesta.

Însă, anul 2023 a fost un an greu pentru tânărul David Popovici, iar acest lucru s-a văzut și în rezultatele de la competiții.

A fost un an haotic, bizar, dar am izbutit, am reuşit să trecem prin el cu bine şi cred că acum este o oportunitate foarte bună pentru mine să să înţeleg curajul şi asumarea. Şi ţine numai de noi cum reacţionăm de fapt. Acum am două variante. Prima, las ceea ce s-a întâmplat să mă demoralizeze şi să mă ţină în loc, respectiv a doua variantă las ceea ce s-a întâmplat să mă motiveze şi caut să mă autodepăşesc. Aşa că voi alege varianta a doua bineînţeles, pentru că iubesc ceea ce fac, ăsta e sportul, asta e lumea reală, nu am cum să câştig întotdeauna. Îmi pare rău dacă vă aşteptaţi la altceva. Dar asta e lumea reală şi aşa că vreau să închei cu un un citat de-al lui Earl Nightingale. E unul scurt şi anume „Nu renunţa niciodată la visul tău doar pentru că îţi va lua timp să-l atingi. Timpul trece oricum”, s-a exprimat David Popovici, la sosirea în țară, pe Aeroportul Otopeni.

Gabriel Ghiorghiu, psiholog sportiv: „David Popovici ar trebui să-și dea timp pentru recuperare”

Sursă foto: Facebook

Psihologul sportiv în cadrul clubului AFC Ajax, Gabriel Ghiorghiu, a menționat, pentru Main News, că un eșec ar trebui să motiveze un sportiv, iar David Popovici ar trebui să-și analizeze punctele forte și slabe, dar mai ales să se recupereze, să se relaxeze.

Cel mai important, sportivul are nevoie de liniște. O contraperformanță ca cea a lui David Popovici poate fi epuizantă și stresanta atât la nivel fizic, dar mai ales la nivel psihic. Ar trebui să- și dea timp pentru recuperare și relaxare, pentru încărcarea bateriilor și revenirea la antremante pentru competițiile viitoare cu mintea și corpul refăcut”, a explicat Gabriel Ghiorghiu, pentru Main News. 

A dezamăgit David Popovici publicul român? Psiholog sportiv: Atenția publicului se poate schimba rapid

„Îmi pare rău, dacă vă așteptați la altceva”, a subliniat David Popovici, la revenirea sa în țară, făcând referire la ultimele rezultatele obținute.

Psihologul sportiv Gabriel Ghiorghiu consideră, însă, că Popovici a primit multă atenție în urma performantelor sale și în „era digitală”  atenția publicului se poate schimba extrem de rapid. Astfel că, pentru moment, se pot uita rezultatele excepționale. 

„Din moment ce era un tânăr sportiv în dezvoltare și un nume relativ nou în sportul său, publicul a fost cu siguranță interesat, curios, vadă dacă poate performa la același nivel și obțină succese în viitor. În astfel de cazuri, presiunea poate creste și poate fi dificil mențină succesul inițial”, a subliniat psihologul Gabriel Ghiorghiu, pentru Main News. 

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

 

Comentarii