Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


SURSE Scenariul PNL: Guvern minoritar alături de UDMR, susținut de PSD

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 21 octombrie 2021

Conducerea Partidului Național Liberal a stabilit strategia politică pentru perioada următoare. Conform surselor Mainnews.ro, liberalii mizează pe un guvern minoritar alături de UDMR, condus de Nicolae Ciucă, care ar urma să fie susținut tacit din Parlament de Partidul Social Democrat. 

Și PSD a dat semnale că ar agrea o astfel de variantă. Întreb joi, 21 octombrie, dacă l-ar susține pe Nicolae Ciucă în fruntea executivului, Marcel Ciolacu a refuzat să dea un răspuns concret. O schimbare majoră față de pozițiile publice anterioare ale liderului PSD, în care critica vehement revenirea liberalilor cu puteri depline la Palatul Victoria.

Conform informațiilor Mainnews.ro, conducerea PNL nu ar mai dori ca partidul să guverneze alături de USR.

Inițial, liberalii și l-ar fi dorit tot pe Florin Cîțu, însă această variantă a fost scoasă din discuție după ce PSD nu s-a arătat dispus să voteze în favoarea învestirii unui astfel de cabinet.

Conform informațiilor Mainnews.ro, nu toți liderii PNL sunt împăcați cu ideea nominalizării lui Nicolae Ciucă. În cele câteva săptămâni de la finalul anului trecut în care a condus executivul din postura de interimar, Ciucă a mazilit din funcții mai mulți liberali de vază.

Sursa foto: Inquam Photos / Virgil Simionescu

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *