Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

PSD pune condiții pentru a vota guvernul Ciucă

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 23 octombrie 2021

Dacă până mai ieri cărțile păreau deja a fi făcute pentru un guvern minoritar condus de Nicolae Ciucă, acum învestirea nu mai e chiar atât de sigură. PSD, formațiune pe a cărei susținere parlamentară mizează PNL, este divizată iar Marcel Ciolacu încearcă să câștige timp pentru a găsi consensul în interiorul partidului. 

O întrevedere între Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, programată pentru sâmbătă, nu a mai avut loc, însă cei doi au discutat la telefon. Președintele PSD i-a solicitat premierului desemnat un plan concret de măsuri pe termen scurt pentru reducerea infectărilor și a deceselor cauzate de COVID-19.

De asemenea, președintele PSD i-a transmis prim-ministrului desemnat că așteaptă programul de guvernare până în februarie 2022, dar și măsurile pentru stoparea declinului economic.

În acest sens, Marcel Ciolacu i-a cerut premierului desemnat să includă în programul de guvernare cele 10 măsuri urgente propuse de PSD în domeniul sanitar, economic și social.

Nicolae Ciucă, desemnat să formeze guvernul

Președintele Klaus Iohannis a renunțat să-l mai propună pe Florin Cîțu pentru funcția de prim-ministru așa cum îi promisese inițial, în condițiile în care șansele acestuia să treacă de votul Parlamentului erau minime, și a revenit la vechiul său apropiat, Nicolae Ciucă. Cu toate că la nivel declarativ social-democrații încearcă să fie evazivi, multiple surse liberale dau ca cert un acord cu PSD în privința învestirii generalului în rezervă.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *