Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

PSD anunță că nu votează legea inițiată de Ciucă și Bode de înăsprire a pedepselor pentru participarea la proteste

By Ana Teșcan , in Politic Stirile zilei , at 28 martie 2023 Etichete: , , , ,

Partidul Social Democrat (PSD) a anunțat marți, 28 martie, într-un comunicat de presă oficial, că nu susține propunerea legislativă inițiată de liberali prin care se înăspresc sancţiunile penale în cazul protestelor publice

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a inițiat la începutul lunii februarie, la Senat, alături de ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, o inițiativă legislativă de modificare a Codului Penal. Conform proiectului, se propune pedeapsa cu închisoare de la 6 luni la 3 ani pentru participarea la o încăierare între mai multe persoane și se elimină posibilitatea sancționării cu amendă.

Proiectul de lege are în vedere și sancționarea mai aspră a tulburării ordinii publice, cu închisoare de la 1 la 5 ani. În prezent, tulburarea ordinii publice se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Mai mult, proiectul de lege prevede și adăugarea unui nou alineat, care arată că, dacă fapta este săvârșită de două sau mai multe persoane, sau dacă făptuitorul are asupra sa obiecte care pot pune în pericol viața, sănătatea sau integritatea corporală a persoanelor, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Proiectul de lege a intrat marți, 28 martie, în dezbatere la Senat,

Semne de întrebare privind modificarea Codului Penal

Nouă organizații ale societății civile au reclamat atunci că modificarea articolului 371 din Codul Penal, prin înăsprirea pedepselor pentru tulburarea liniștii publice, ar restricționa abuziv libertatea întrunirilor și dreptul la liberă exprimare.

„Mi se pare o exagerare în acest moment. Nu cred că de închisoare avem nevoie pentru a ajunge la o oarecare înțelegere în societatea românească. Nu asta e soluția. Și, în general, înăsprirea acestui tip de pedepse nu ajută în niciun fel. Dimpotrivă, este o încălcare a libertăților cetățenești”, a declarat la momentul publicării proiectului de lege Laura Ștefan, coordonatorul activităților anticorupție pentru Expert Forum pentru Main News.

Mai mult, Laura Ștefan a explicat și că formularea privind obiectele care ar aduce o pedeapsă mai mare făptuitorului nu este suficient de riguroasă pentru a îndeplini condiția de predictibilitate a normei penale. Detalii aici.

PSD se opune

Social-democrații au transmis că nu susțin propunerea legislativă inițiată de PNL, reclamând că proiectul de lege „este de natură să intimideze organizarea și participarea la demonstrații sau mitinguri de protest, ceea ce afectează însăși fundamentul democrației”.

„Poporul român este suveran, iar cetățenii trebuie să aibă libertatea de a-și exprima public nemulțumirile față de cei aleși, fără a fi intimidați sub sancțiunea pedepsei cu închisoarea”, se arată în comunicatul de presă al PSD.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW