Protest spontan al transportatorilor din toată țara. Șoferii cer plafonarea RCA FOTO&VIDEO
Transportatorii din toată țara, dar și fermieri, participă miercuri, 10 ianuarie, la o acţiune de protest, coloane de camioane formându-se pe mai multe tronsoane rutiere, în zona Bucureştiului, dar și în Cluj, Bacău, Buzău, Constanța, Galați și Oradea, camioanele rulând încolonate cu viteză mică, relatează News.ro. Din unele judeţe, angajaţii operatorilor din transport au pornit către Capitală. Traficul pe A1, pe Centura Bucureşti, dar şi pe centurile marilor municipii este blocat sau îngreunat. Principala solicitare a transportatorilor este plafonarea RCA în regim de urgență la 5.000 de lei pentru un camion în B0.
Alte revendicări vizează:
– amendarea OG43/1997 privind toleranţele la mase şi dimensiuni şi armonizarea acestui act normativ cu Regulamentul European 1100/2008 privind controalele în vămi şi tarife de utilizare a reţelei de drumuri fără dublă taxare;
– aplicarea „tratamentului fiscal nediscriminatoriu angajaţilor din mediul privat în privinţa alocaţiei de cazare”;
– aplicarea RO-Etransport doar pentru mărfurile cu risc fiscal ridicat în conformitate cu prevederile Directivei europene 2006/112, dar şi elaborarea în regim de urgenţă a legii anti-dumping, promovată prin Ordonanţa de urgenţă pentru eliminarea concurenţei neloiale din toate sectoarele economice.
Imagini din Constanța, Galați și Oradea:
Traficul pe Autostrada A1 București-Pitești, paralizat
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A 1 București-Pitești, de la kilometrul 13+500 de metri, până la intrarea în DN Centura București, traficul autovehiculelor este blocat de mai multe autocamioane ale transportatorilor rutieri care protestează, circulând cu viteză minimă.
Ministrul Agriculturii: Nu am primit nicio revendicare, pentru că nicio asociație nu își asumă acest protest
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a spus miercuri, 10 ianuarie, că nu a primit nicio revendicare, „pentru că nicio asociație nu își asumă acest protest”, dar a transmis că săptămâna viitoare urmează o întrevedere pentru a lămuri lucrurile. Florin Barbu a mai spus că protestul ar fi unul politic.
„Nimeni nu are dreptul să folosească fermierii, munca lor și agricultura românească pentru a încerca să câștige capital de imagine sau un procent în plus în sondaje. Să nu uităm că aceste partide politice nu au avut nicio soluție pentru agricultura românească în ultimii 4 ani”, a afirmat Florin Barbu.
Sursa foto: traficmedia.ro
Comentarii