Protest de ziua Unirii. Ștefan Mandachi, românul care a construit primul metru de autostradă din Moldova: Guvernul m-a pus pe silent
Ștefan Mandachi, antreprenorul român care a construit primul metru de autostradă din Moldova, are de gând să protesteze, vineri, la ora 15.00, chiar de Ziua Unirii Principatelor Române, nemulțumit fiind de faptul că autoritățile nu au continuat proiectul pe care el l-a început anul trecut în semn de protest.
Inițiatorul mișcării #șîeu se va afla, vineri, la ora 15.00, în localitatea Cumpărătura, locul în care s-a construit în semn de protest primul metru de autostradă din Moldova.
„Și ca să-mi practic meseria, pe 24 ianuarie 2020, de Mica Unire, voi fi la datorie. Cum unde? La 1 Metru de Autostradă (Suceava, Cumpărătura). Ora? Parcă n-ați ști… Deja e clasică: ora 15:00. De ce merg acolo? E foarte simplu: am întrebat Guvernul dacă are ceva noutăți cu privire la autostrada de la noi și m-a pus pe silent. Poate își imaginează că ne-am mutat cumva din Moldova… Dar noi tot aici stăm, n-am plecat. Recunosc, sunt și nervos deoarece mi-e tot mai clar că peticul ăsta de beton va rămâne singura autostradă a Moldovei (cea mai săracă regiune a României)”, a scris Mandachi, pe pagina sa de Facebook.
sursa foto: Facebook
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More Information here to that Topic: mainnews.ro/protest-de-ziua-unirii-stefan-mandachi-romanul-care-a-construit-primul-metru-de-autostrada-din-moldova-guvernul-m-a-pus-pe-silent/ […]