Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Proiectul prin care asiguraţii vor avea concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav de până la 12 ani, adoptat


Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, un proiect de lege care prevede că asiguraţii vor avea dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav de până la 12 ani, faţă de până la 7 ani cât este în momentul de faţă. Legea merge la promulgare.

Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 26 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, fiind avută în vedere extinderea vârstei până la care pot fi acordate concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav, de la 7 ani cât este în prezent, la 12 ani.

Asiguraţii au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 12 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, pân ă la împlinirea vârstei de 18 ani”, arată proiectul de lege adoptat de către deputaţi.

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional propunerea legislativă şi astfel legea merge la promulgare.

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW