Procurorul Tatiana Toader, noul vicepreședinte al Consiliului Magistraturii
Tatiana Toader, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a fost aleasă în funcția de vicepreședinte al instituției, în locul lui Nicolae Solomon, care și-a încheiat mandatul.
,,Astăzi, 10 decembrie 2019, în cadrul şedinţei de Plen a Consiliului Superior al Magistraturii, a fost aleasă în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului doamna procuror Tatiana TOADER, membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii”, a transmis CSM.
În proiectul de management, Tatiana Toader și-a exprimat, ca obiectiv, consolidarea independenţei justiţiei şi a statutului procurorului.
,,În procesul legislativ început în anul 2018 pentru modificarea celor trei legi ale justiţiei, proces ce se anticipează a continua şi în anul 2020, rolul Consiliului Superior al Magistraturii a fost şi trebuie să rămână unul esenţial, în vederea conservării statutului de independenţă a procurorului. Aceasta cu atât mai
mult cu cât, ameninţările în direcţia unor schimbări radicale, cu efectul aşezării autorităţii judecătoreşti într-o altă dimensiune decât cea a egalităţii cu celelalte puteri, s-au dovedit a fi reale. Cred că şi anul 2020 va fi unul
important pentru garantarea independenţei justiţiei şi pentru conservarea statutului procurorului”, se arată în document.
Alegerea noului președinte al CSM a fost amânată, pentru că Nicoleta Țînț, propusă pentru funcție, nu a întrunit suficiente voturi.
sursa foto: CSM
Comentarii
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: mainnews.ro/procurorul-tatiana-toader-noul-vicepresedinte-al-consiliului-magistraturii/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on on that Topic: mainnews.ro/procurorul-tatiana-toader-noul-vicepresedinte-al-consiliului-magistraturii/ […]