Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Liderul galeriei echipei Rapid Bucureşti şi alţi doi suporteri, arestaţi preventiv UPDATE

By Ana Teșcan , in Justitie Stirile zilei , at 15 martie 2024

UPDATE Trei suporteri, între care și liderul galeriei echipei Rapid Bucureşti, au fost arestaţi preventiv vineri, 15 martie, în dosarul în care procurorii anchetează introducerea pe stadioane a unor materiale pirotehnice.

 Știrea inițială

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care în seara zilei de joi, 14 martie, au reținut 16 suporteri ai Rapidului pentru că ar fi format un grup infracțional organizat care ar fi introdus pe stadion torțe și materiale pirotehnice interzise, solicită instanţei de judecată emiterea de mandate de arestare preventivă pentru trei dintre acestea. Printre suspecţii pentru care anchetatorii au formulat propunere de arestare se numără şi şeful galeriei Rapidului. Alţi 12 suporteri au fost plasaţi sub control judiciar.

Președintele clubului Rapid, Daniel Niculae, a fost ridicat de mascați joi, 14 martie, și condus la audieri, alături de alte 16 persoane. Niculae a fost lăsat să plece, având calitatea de suspect.

Acuzaţiile în acest dosar sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi distrugere.

„În fapt, s-a reţinut că în cursul anului 2023 pe raza municipiului Bucureşti s-a constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat mai multe persoane şi care avea drept scop introducerea şi folosirea materialelor pirotehnice în incinta stadioanelor de fotbal, în timpul desfăşurării meciurilor, tulburarea ordinii şi liniştii publice prin violenţe asupra bunurilor şi distrugerea suprafeţei de joc prin folosirea materialele pirotehnice, producându-se degradarea gazonului prin explozia materialelor pirotehnice, punând în pericol integritatea fizică a altor persoane (copii de mingi, stewarzi, jucători de fotbal, pompieri, reporteri)”, a transmis într-un comunicat de presă Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Polițiștii au găsit materiale pirotehnice, arme de foc letale şi arme albe la locuinţele membrilor galeriei Rapidului, în urma percheziţiilor efectuate joi în 19 locaţii din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Prahova şi Iaşi.

Cameră secretă pe stadionul Giulești

Cu ocazia unui control efectuat în 29 octombrie 2023, mascații au găsit o cameră secretă într-un spațiu de sub Peluza Nord, unde au fost descoperiți patru saci ce conțineau 371 articole pirotehnice (petarde, fumigene, torțe). Tot acolo erau ascunse combinezoane de culoare neagră și măști din plastic.

Materialele pirotehnice erau ascunse într-un spațiu mascat de o uşă în peretele acoperit cu faianţă.

Foto: Inquam Photos / Denis Grosu

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW