Primarul din Târgu Mureș, mituit cu opere de artă. Acuzațiile DNA
Primarul din Târgu Mureş, Soos Zoltan, a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi propus pentru arestare preventivă, fiind acuzat de anchetatori că ar fi primit mită constând inclusiv într-o serie de opere de artă în valoare totală de aproximativ 200.000 euro de la un om de afaceri, de asemenea inculpat în dosar, care derulează o serie de contracte cu municipalitatea.
„În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt: În perioada martie 2021- 2024, în calitate de primar al municipiului Târgu Mureş, având atribuţii de ordonator principal de credite, inculpatul Soos Zoltan ar fi primit în mod repetat, în mod indirect, foloase care nu i se cuvin, constând în opere de artă în valoare totală de 1.009.764 de lei (echivalentul sumei de circa 200.000 de euro), de la celălalt inculpat, administrator al unei societăţi comerciale, în legătură cu încheierea şi derularea în bune condiţii a unor contracte cadru şi a unor contracte subsecvente atribuite de primărie societăţii respective. Contractele au ca obiect lucrări de intervenţii şi reparaţii străzi, trotuare, parcări şi lucrări edilitare (apa-canal), precum şi amenajări infrastructură”, arată DNA într-un comunicat de presă.
Potrivit DNA, la data de 25 noiembrie 2022, în calitate de primar al municipiului Târgu Mureş, având atribuţii de ordonator principal de credite, „inculpatul Soos Zoltan ar fi primit în mod indirect, într-un cont aparţinând unei asociaţii controlate de inculpat, foloase care nu i se cuvin, constând în suma de 30.000 de lei, sub forma unui contract de sponsorizare de la o societate comercială, în legătură cu atribuirea şi derularea unui număr de 9 achiziţii directe în valoare totală de 275.355 de lei, realizate de primărie de la respectiva societate comercială”.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea