Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Primarul Capitalei vrea un împrumut de la Banca Mondială pentru achiziția a 250 de tramvaie noi

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 26 iulie 2023 Etichete: , ,

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că a avut miercuri, 26 iulie, o întrevedere cu o delegaţie a Băncii Mondiale, pentru a discuta despre posibilitatea finanțării achiziției a 250 de tramvaie noi. 

„Echipa condusă de Shomik Raj Mehndiratta, manager administrativ în domeniul transportului pentru Europa și Asia Centrală, și-a manifestat interesul pentru a împrumuta primăria, urmând ca, în perioada următoare, să revină cu o solicitare de documente pentru a analiza propunerea noastră”, a scris Nicușor Dan într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook.

Consiliului General a aprobat la sfârșitul lunii iunie Studiul de oportunitate pentru achiziția a 250 de tramvaie noi. Dintre acestea, 100 vor avea lungimea de 36 metri și vor fi unidirecționale, alte 100 din gama de 27 metri lungime, dintre care 90 unidirecționale și 10 bidirecționale. Restul de 50 vor avea o lungime de 45 metri și vor fi unidirecționale.

Valoarea totală estimată pentru achiziționarea celor 250 de tramvaie este de 836,5 milioane euro, iar pentru obținerea fondurilor necesare municipalitatea a anunțat că va aplica, pe lângă împrumutul pe care dorește să îl obțină, și pentru finanțare nerambursabilă prin Programul Operațional Regional 2021 – 2027, în cadrul apelului dedicat mobilității urbane.

În prezent, parcul circulant al STB are 521 de tramvaie, inclusiv vagoanele utilitare. Dintre acestea, aproape 70% au durata de exploatare depășită.

În ultimul an, primăria a achiziționat 100 de tramvaie noi Imperio de la compania Astra Vagoane, 40 dintre acestea circulând deja pe străzile Capitalei.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii