Sunday, November 24, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Primăria Constanța cumpără curtea Palatului Regal din Mamaia la același preț cu care a fost vândută acum 20 de ani

By Florea Eva , in Stirile zilei , at 15 octombrie 2024

Consilierii locali municipali din Constanța s-au întrunit astăzi într-o ședință extraordinară, în cadrul căreia au supus votului cumpărarea terenului de 1,5 hectare pe care se află Palatul Regal din Mamaia.

Potrivit Profit.ro, prețul de cumpărare a terenului pe care este amplasat Palatul Regal din Mamaia a fost decis în Consiliul Local Constanța.

Terenul de 1,5 hectare va fi achiziționat la același preț la care a fost vândut acum 20 de ani de administrația fostului primar Radu Mazăre.

Dintre cei 27 de consilieri, 25 au fost prezenți la ședință, iar proiectul a fost aprobat cu 21 de voturi „pentru”.

Terenul aflat în proprietatea societății Light System este cumpărat acum de Primăria Constanța pentru 364.376,84 euro +TVA (23,56 euro pe metru pătrat +TVA). Contractul de vânzare-cumpărare va fi semnat de primarul Constanței, Vergil Chițac.

Prețul de achiziție al terenului a fost stabilit cu o zi înainte în comisia de negociere. Inițial, Consiliul Local Constanța stabilise un preț de 30,38 euro pe metru pătrat + TVA, conform raportului de evaluare, însă societatea Light System SRL a oferit un preț de 23,56 euro pe metru pătrat + TVA.

Palatul Regal din Mamaia, un monument cu o importantă semnificație istorică, se află într-o stare avansată de degradare, la doi ani și jumătate după ce a revenit în proprietatea statului.

Potrivit ConstantaTv.ro, clădirea avea iniţial 35 de camere: 16 la subsol, 12 la parter şi 7 la mansardă, alături de sălile de serviciu. În Palatul acesta au locuit Regele Ferdinand, Regina Maria, Regele Mihai, Regina mamă Elena. Au venit mereu în vacanţe, aici, la plajă, Regina Sofia a Greciei, fiul ei, viitorul Rege Paul (1947- 1964), Regina Marioara a Iugoslaviei sau Philip, ducele de Edinburgh, soţul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Şi-a petrecut zilele în camerele Palatului, în lunile de vară, mareşalul Józef Piłsudski, conducătorul Poloniei interbelice.

Foto: Inquam Photos / Bogdan Dumitru

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW