Primăria Capitalei cere fonduri europene pentru un centru de îngrijire a vârstnicilor
Primăria Municipiului București intenționează să înfiinţeze un centru de zi de asistenţă şi recuperare pentru persoane vârstnice. Astfel, Consiliul General al Capitalei a votat cererea de finanţare prin Planul Național de Redresare și Reziliență(PNRR) pentru construirea, echiparea, operaţionalizarea şi funcţionarea unor astfel de servicii sociale, transmite Nicușor Dan, primarul general al Bucureștiului.
Valoarea solicitată în cererea de finanţare este de 18.426.318 de lei, din care valoare eligibilă 6.103.671 de lei. Banii sunt necesari pentru amenajarea imobilului, dotarea spaţiului şi acordarea serviciilor sociale, chiar și în regim „ambulatoriu”, la domiciliul vârstnicilor.
Beneficiarii direcţi vor fi persoane vârstnice aflate în situaţii de risc social, care au nevoie de îngrijire de lungă durată. Edilul Capitalei susține că în cadrul centrului vor fi susținute diverse cursuri menite să le facă viața mai ușoară bătrânilor internați: de la informatică până la promovarea unui stil de viață sănătos. De astfel de sesiuni de informare pot beneficia de aparținatorii vârstnicilor, precizează Nicușor Dan.
Cursuri de promovare a unui stil de viață sănătos pentru vârstnici
„Vor fi şi programe de instruire a aparţinătorilor persoanelor vârstnice, care vor fi învăţaţi cum să-şi îngrijească seniorii, precum şi de mentorat, prin care beneficiarii vor deveni mentori pentru tânăra generaţie. Totodată, vor exista şi programe de voluntariat”, a transmis primarul general al Capitalei, prin intermediul Facebook.
Centrul va fi situat într-un imobil de pe Calea Şerban Vodă nr. 164-168, aflat în administrarea Direcţiei Generale de Asistenţă a Municipiului Bucureşti și va avea o capacitate de cel puțin 100 de persoane, dintre care 60 în cadrul centrului de zi și 40 în cadrul serviciilor de îngrijire la domiciliu acordate de echipe mobile.
România are alocată suma de 3,7 miliarde euro (n.r. prefinanțare) prin PNRR.
Cea de-a doua cerere de plată prin PNNR nu este încă aprobată din cauza neîndeplinirii unor ținte și jaloane aferente anului 2022. Cu toate acestea, politicienii sunt încă optimiști și spun că există șanse ca România să primească încă 9.1 miliarde de euro, după ce armonizează legea pensiilor speciale și îndeplinește câteva dintre obiectivele necesare planurilor de investiții.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii