Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


Patriarhia Română: Ca orice alt cult religios, Biserica Ortodoxă plătește impozite

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 16 februarie 2022

Biserica Ortodoxă, la fel ca orice alte culte religioase din România, achită impozite către stat, a evidențiat într-o declarație făcută miercuri, 16 februarie, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu. 

Precizarea reprezentantului Patriarhiei survine în contextul în care ministrul finanțelor, Adrian Câciu, a declarat recent, într-un interviu acordat pentru Antena 3, că nu exclude posibilitatea instituirii unor impozite pe veniturile bisericilor.

În replică, Bănescu susține că BOR, alături de alte culte plătește impozite, însă recunoaște existența anumitor facilități. Reprezentatul Patriarhiei susține că veniturile încasate de Biserică, cum ar fi cele plătite la nunți, botezuri sau înmormântări, reprezintă în fapt „contribuții”, iar nu taxe, astfel că, este de părere acesta, nu ar trebui impozitate de stat.

„În esență este vorba despre raportul stat – culte religioase, nu doar despre raportul stat – BOR.
Acest raport este perfect fundamentat constituțional. Biserica Ortodoxă, ca orice alt cult religios din România, plătește impozite conform legii. Singurele venituri ale cultelor religioase din Romania care sunt scutite de impozitare sunt doar cele provenite din vânzarea obiectelor & cărților de cult și cele provenite din contribuţii (nu taxe!) pentru anumite servicii religioase, care NU sunt activități comerciale”, a menționat Vasile Bănescu.

Pe de altă parte, Bănescu a scos în evidență buna implicare a Patriarhiei în criza cauzată de pandemia de coronavirus, fapt care, în opinia sa, ar reprezenta un motiv în plus pentru ca executivul să nu instituie noi biruri pentru culte.

Niciun stat democratic prin reprezentații săi înțelepți nu-și sufocă fiscal partenerii sociali cei mai fideli, precum cultele religioase, a căror calitate morală a fost probată concret și consistent în perioade de criză socială, așa cum a fost și cea de pandemie, perioadă de doi ani în care numai BOR a contribuit social-filantropic inclusiv la ajutarea persoanelor și instituțiilor medicale afectate de pandemie cu o sumă de peste 80 de milioane de euro.

Relația rațională stat – culte religioase reflectă astfel relația statului democratic cu proprii săi cetățeni, în primul rând cu cei mai implicați civic dintre aceștia.

Sursa foto: Inquam Photos / Diana Oros

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *