Sunday, November 24, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Prima reacție a lui Klaus Iohannis în scandalul Bîstroe: O serie întreagă de politicieni s-au inflamat fără să verifice ce se întâmplă acolo

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 22 februarie 2023 Etichete: ,

Președintele Klaus Iohannis a vorbit miercuri, 22 februarie, la Varșovia, despre scandalul izbucnit în spațiul public referitor la lucrările de dragare a Canalului Bîstroe. Șeful statului a îndemnat să existe o abordare „calmă”, întrucât trebuie așteptat rezultatul verificărilor din teren, realizate de experți, și a criticat politicienii care „s-au inflamat fără să verifice ce se întâmplă acolo”.

Există o preocupare legitimă pentru Delta Dunării. Însă nu trebuia să amestecăm îngrijorarea pentru prezervarea biodiversității Deltei Dunării cu diverse chestiuni politice de moment. Pe acel canal se draghează de ani de zile, fiindcă ucrainenii navighează pe el (…) Pentru a ști ce se întâmplă acolo e nevoie să vorbim cu ucrainenii, doar că acest lucru nu prea s-a întâmplat. O serie întreagă de politicieni s-au inflamat fără să verifice ce se întâmplă acolo. Au simțit o ocazie să se profileze un pic mai mult în spațiul politic românesc”, a declarat președintele Klaus Iohannis, în timpul conferinței de presă susținute în Varșovia.

Șeful statului a mai menționat că, deși Ucraina a cerut „să existe discuții la nivel de experți”, acestea nu au mai avut loc și a acuzat politicienii români „inflamați și hotărâți” că fac „afirmații care nu au încă un fundament hotărât”.

Ucrainenii afirmă că ei draghează pentru întreținere. E bine să se verifice, dar e nevoie să se verifice împreună cu ei. Până la urmă este teritoriu național ucrainean. Politicienii noștri să lase experții și specialiștii să vadă ce se întâmple acolo. Să se discute în bilateral, dar și cu Comisia Europeană. Nu este potrivit să atacăm ucrainenii pe baza unor date incerte”, a adăugat Iohannis.

Klaus Iohannis a mai subliniat că nu tolerează eventuale lucrări care pun în pericol biodiversitatea Deltei Dunării.

Multe declarații din ultimele zile sunt și nepotrivite și neproductive (…) Calea este calea diplomatică, calmă, și cu experți(…)Despre lucrări voi fi înștiințat atunci când îmi confirmă experții(…)Ei ne-au anunțat oficial că vor să facă lucrări de întreținere. Noi le-am dat un acord provizoriu”, a precizat președintele.

CITEȘTE ȘI: Ucraina susține că lucrările de pe Bîstroe vor facilita exportul de alimente pe la porturile dunărene

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW