Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu prințul Charles. Ce au discutat cei doi

By Diochetanu Andreea , in Politic Stirile zilei , at 1 noiembrie 2021

Președintele Klaus Iohannis a avut luni, 1 noiembrie, o întrevedere cu prințul Charles. Șeful statului se află luni și marți în Marea Britanie, unde participă la Conferința Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP26). 

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, cei doi au discutat despre găsirea unor soluţii pentru combaterea schimbărilor climatice şi pentru conservarea biodiversităţi.

„În context, președintele Klaus Iohannis a punctat faptul că există o legătură strânsă între acestea, pierderea biodiversității agravând schimbările climatice, care afectează, la rândul lor, ecosistemele și speciile. Președintele României și-a exprimat speranța că reuniunea COP26 va juca un rol esențial în îmbunătățirea implementării Acordului de la Paris.

În materie de biodiversitate, păduri și viață sălbatică, România ocupă un loc special în Europa, biodiversitatea țării noastre generând servicii ecosistemice pentru Europa și întreaga lume”, a transmis luni, 1 noiembrie, Președinția.

Totodată, șeful statului a subliniat necesitatea colaborării internaționale care este esențială în combaterea schimbărilor climatice și pierderii biodiversității.

„Astfel, România susține Declarația de la Glasgow privind pădurile și utilizarea terenurilor, o inițiativă a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord”, conchide sursa citată.

Foto: Administrația Prezidențială

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *