Romașcanu îi cere lui Iohannis să vină cu o soluție până la intrarea în vigoare a stării de alertă: Știe mai bine, nu vrem să fim consultanţii constituţionali ai preşedintelui – VIDEO
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să propună o soluție până la intrarea în vigoare a legii pentru starea de alertă, astfel încât să nu existe “trei zile neacoperite de un cadru legislativ”.
„Pe fond există o singură soluţie reală, constituţională şi funcţională şi aceasta se află doar la preşedintele Iohannis. Îl aşteptăm să iasă şi să propună ceea ce trebuie propus pentru a nu avea aceste trei zile neacoperite de un cadru legislativ. În Parlament s-a votat mai repede ca niciodată, în doar două zile am reuşit să trecem prin Parlament, cu amendamente extrem de importante, legea cu care a venit Guvernul astfel încât să putem asigura cadrul legislativ necesar combaterii pandemiei”, a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, Lucian Romaşcanu.
Romașcanu a spus că măsurile din legea adoptată de Parlament vor fi luate de către Guvern.
„Prin legea pe care am adoptat-o ieri nu am făcut decât să adoptăm un cadru legislativ, măsurile concrete le va lua Guvernul. Şi având în vedere că nu există testare în masă încă, având în vedere că nu există studii epidemiologice clare, greul va fi dat tot în spatele populaţiei, iar măsurile pe care Guvernul Orban le va lua în baza acestei legi suntem convinşi că vor fi din nou excesive. Răspunderea este exclusivă a Guvernului”, a explicat purtătorul de cuvânt al PSD.
Întrebat dacă îi cere preşedintelui Iohannis să prelungească starea de urgenţă, Romaşcanu a spus: „Dumnealui ştie mai bine, nu vrem să fim consultanţii constituţionali ai preşedintelui, dar are măsuri la dispoziţie pentru a acoperi aceste trei zile de vid legislativ.(…) Orice altă măsură este neacoperitoare sau ilegală. O stare de alertă dată prin hotărâre de Guvern conform hotărârii Curţii Constituţionale nu acoperă limitările de drepturi şi o ordonanţă de urgenţă este neconstituţională”.
sursa foto: Facebook
Comentarii
… [Trackback]
[…] There you can find 46486 additional Information on that Topic: mainnews.ro/romascanu-ii-cere-lui-iohannis-sa-vina-cu-o-solutie-pana-la-intrarea-in-vigoare-a-starii-de-alerta-stie-mai-bine-nu-vrem-sa-fim-consultantii-constitutionali-ai-presedintel…